Andreea Marin și unicul ei copil, Violeta, au urcat pe aceeași scenă, la Gala Performanței și Excelenței. Cele două au fost premiate separat, pentru meritele lor. Violeta a primit o recunoaștere oficială pentru implicarea ei socială, iar mama ei, pentru conceptul multimedia și evenimentele pe care le creează în noul ei proiect, scrie peroz.ro.
Andreea și Violeta, umăr lângă umăr, au părut desprinse de pe covorul roșu al unei gale internaționale. Îmbrăcate în negru, în creațiile designerului Eli Lăslean, cele două au fost elegante și sofisticate. La nici 16 ani, adolescenta este aproape cât mama ei de înaltă, iar ochii ei albaștri și părul lung și negru o fac o superbitate.
„Onorată, dar mai ales fericită să fiu premiată alături de fiica mea la Gala Performanței și a Excelenței 2023. Creative Hub Voice&Visibility este proiectul meu de suflet, visat ani la rând, care a înflorit astăzi. Voluntariatul a devenit pasiune pentru Violeta mea”, a scris Andreea Marin pe rețelele sociale, în dreptul câtorva instantanee de la eveniment, care au primit imediat aprecierea admiratorilor.
Fiica Andreei Marin face voluntariat într-un centru de reabilitare pentru tineri
Violeta a primit o recunoaștere oficială pentru implicarea ei socială. Aceasta este voluntar într-un centru de reabilitare pentru tineri.
Adolescenta, care împlinește 16 ani în luna decembrie, demonstrează că are preocupări alese și un drum pe care deja l-a ochit bine, pentru o viitoare carieră. Deși iubește domeniul artistic, își dorește să dea la Drept, așa că și activitățile ei din afara școlii sunt îndreptate preponderent în aceeași direcție.
„Fac voluntariat într-un centru de reabilitate pentru adolescenți. E o pasiunea de a mea și, sincer, mă bucur să văd atâția oameni care se adună pentru o cauză atât de nobilă. Mama mi-a arătat centrul și am început să merg în fiecare săptămână. La început mi s-a părut un chin. După, am realizat că nu-mi dădeam interesul, nu vorbeam cu oamenii de acolo. În momentul în care mi s-au deschis și le-am aflat poveștile, mi s-a schimbat viața. Am început să merg duminica la biserică. E extraordinar ce poate face credința în viața unui om. Mi-a dat speranță, mi-a luat frica de a încerca lucruri noi, mi-a dat abilitatea de a fi cea mai bună variantă a mea și mă bucur atât de tare că am descoperit această parte”, povestea Violeta, în primăvara acestui an.