O femeie din Australia și-a numit copilul „Metamfetamina e tare”. Ea și soțul ei au ales acest nume bizar pentru a pune la încercare respectarea regulilor de botez din țara lor, scrie The Guardian. Spre mirarea lor, numele a fost aprobat și va rămâne pentru totdeauna în registrul de nașteri.
Kirsten Drysdale este jurnalistă la un post public din Australia, iar în luna iulie a născut al treilea copil, un băiețel, transmite Digi24.ro.
Jurnalista a povestit că ea și soțul ei au vrut „să trimită cel mai scandalos nume” la care se puteau gândi, pentru a vedea dacă statul îl va aproba sau nu. Convinsă că numele pe care l-a ales va fi clar respins, femeia l-a trimis la New South Wales Births, Deaths and Marriages.
Potrivit regulilor australiene, un nume de copil nu va fi aprobat dacă este ofensator, prea lung, include numere și simboluri sau ar putea fi confundat cu un titlu sau un rang, cum ar fi colonel, sfânt, regină sau prinț.
Cu toate acestea, autoritățile au omis numele bizar pe care Kristen l-a ales pentru fiul ei și i-au aprobat cererea fără să stea pe gânduri.
„Am ales metamfetamina gândindu-ne că nu există nicio șansă ca cineva să vadă acest cuvânt și să creadă că este în regulă. Dar ne-am înșelat", a spus Drysdale, potrivit The Guardian.
Un purtător de cuvânt al departamentului NSW Births, Deaths and Marriages a declarat pentru ABC că „numele neobișnuit a scăpat, din păcate".
Aceștia au adăugat că procesul de aprobare a numelor din registru va fi întărit și că, pe viitor, vor colabora cu familia Drysdale pentru a schimba numele copilului în mod oficial.
Numele va rămâne însă în registru pentru totdeauna. „Un nume înregistrat la naștere rămâne pentru totdeauna în Registru”, a spus purtătorul de cuvânt. „Chiar dacă numele este schimbat oficial”.
Jurnalista nu a dezvăluit cum îl va chema pe cel mic după schimbarea numelui.
„Soțul meu a spus că poate porecla lui ar trebui să fie „Speedy”, dar sunt sigur că își va dezvolta propriul pseudonim, potrivit cu numele său real și personalitatea lui”, a spus Kristen Drysdale.
„Este un copil foarte liniștit, un băiețel frumos, așa că nu seamănă deloc cu un consumator de metamfetamină", a spus mama copilului.