mamaplus

Cum să protejăm copilul de căpușe. Iată ce greșeli fac părinții

-
//
31.05.2023

Căpuşa este a doua insectă din lume care transmite cele mai multe boli la om şi la animale, după țânțari. La noi în țară, căpușele se întâlnesc cel mai des în sezonul cald.

mamaplus

Pentru că urmează minivacanța de 1 iunie în care mulți dintre noi vom sta în natură, la iarbă verde, medicul pediatru român Mihai Craiu reamintește care sunt riscurile la care sunt expuși copiii mici, în ceea ce privește căpușele și boala Lyme, transmite realitatea.md.

„Odată cu bucuria și efectele pozitive ale interacțiunii cu natura vor apărea și unele mici riscuri pentru copiii noștri. Faimoasele căpușe.
Și odată cu întâlnirea cu acestea se vor întâmpla 2 lucruri – creșterea complet nejustificată a unor prescripții inutile de antibiotice și complicațiile unor tentative nereușite de îndepărtare a căpușelor atașate cu ajutorul unor tehnici „originale” provenite din mitologia urbană.

Ce trebuie știut despre subiectul căpușe și despre riscul de boală Lyme?

1. Jumătate din cazurile de boală Lyme sunt descrise acum vara, din iunie până în august.
2. NU TOATE mușcăturile de căpușă vin cu risc de boală! Chiar și în zonele în care există un număr foarte mare de căpușe care poartă în salivă (procentual vorbind) Borellia riscul de a face boala după un astfel de incident este în jur de 3%.
3. Doar căpușele atașate îndelungat, peste 72 ore și care sunt angorjate cu sânge (vezi imaginea) ar putea crește semnificativ riscul de infectare, dar nu mai mult de 25%. Zice Red Book Atlas of Pediatric Infectious Diseases ediția a 4a din 2020.
4. Spirochetele genului Borellia ar putea ajunge din saliva căpușei în copilul mușcat doar după un număr mare de ore de atașare, de obicei peste 24 ore!
5. Un semn evocator de boală Lyme este erupția caracteristică numită erythema migrans, care seamăna cu o reacție alergică, dar, de obicei nu e pruriginoasă și nici nu doare. Apare la locul mușcăturii după mai multe zile, în medie 10-11 zile.

CONCLUZIE – când venim de la plimbare verificăm cu atenție pielea copilului.

Căpusele atașate recent pot fi îndepărtate ușor cu tehnica adecvată. Nu dăm antibiotice „de spaimă” pentru orice incident cu risc aproape zero – adică scenariul relativ frecvent de capușă neangorjată, îndepărtata sub 24 ore! Plimbare plăcută!”, a spus medicul Mihai Craiu.

După o zi petrecută în natură, fie în parcuri, ori prin pădure, ar fi bine să verifici pielea copilului tău în fiecare seară înainte de culcare. Dacă observi că există o căpuşă și nu ai idee cum să scoți corect insecta, mergi de urgență la medic. Extracția corectă este foarte importantă întrucât în încercarea de a le scoate există riscul să rămână capul acestora în tegument, detaşat de corp.

Cum ne putem proteja copiii împotriva căpușelor?

  • Încurajează copilul să poarte haine de culoare deschisă, pentru a putea vedea căpușele mai ușor.
  • Protejează picioarele copilului și încalță-l cu pantofi care să-i acopere pielea.
  • Prinde-i părul copilului sau încurajează-l să poarte o pălărie.
  • Dacă faceți drumeții, rămâneți pe traseele bine stabilite și evitați zonele cu iarbă înaltă.
  • Verifică-i copilului pielea zilnic. Uită-te în spatele urechilor, în zona inghinală, în spatele genunchilor și sub brațe. Dacă identifici vreo căpușă, scoate-o imediat. De asemenea, nu uita să verifici și blana animalelor de companie, îmbrăcămintea și echipamentul de camping.