Alisa are 9 ani și este elevă în clasa a II-a. La naștere a fost un copil perfect sănătos, dar la vârstă de trei ani, în urma unui accident casnic, fetița a suportat o arsură chimică a globilor oculari, pierzând în totalitate vederea la ochiul stâng.
La moment, în urma examinărilor medicale, s-a constatat că și vederea la ochiul drept este în scădere. Din acest motiv, Alisa necesită o intervenție chirurgicală urgentă, care poate fi efectuată într-o clinică medicală din Turcia. Costul integral al intervenției este de 27000 €. O parte din bani a fost deja colectată. Mai sunt necesari aproximativ 14000 €.
Mama Alisei își crește singură copilul și se află peste hotare, lucrând necontenit, în încercarea de a aduna suma necesară.
”Bună ziua lume bună, și cu suflet mare, vin la voi cu un mesaj da ajutor, sunt disperată și îndurerată pentru fetița mea. Acum 9 ani în urmă am născut o fetița zâmbitoare plină de viață, așa a fost până la 3 ani când s-a întâmplat o tragedie care ne-a marcat toată familia. Alisa a primit arsură chimică la ambii ochișori. Din păcate ochiul stâng a suferit mai mult ca ochiul drept, am avut intervenție chirurgicale nereușită. După care mi s-a spus că, 5 ani de zile nu se poate de operat. La moment Alisa este elevă în clasa a II-a, și îi scade brusc vederea ochișorului sănătos. După consultația medicilor mi s-a spus, ca are nevoie de operație urgentă care se face peste hotarele tării. Eu fiind mamă singură, fără nici un ajutor n-am de unde lua așa bani, ca să-i salvez vederea copilului meu. Rog din toată inima, ajutorul vostru, dragi oameni. Îmi sunteți speranța pentru fetița mea, nu am la cine să mă mai adresez.
Vă mulțumesc din inimă”, este mesajul mamei.
O puteți ajuta pe Alisa, donând pe caritate.md.