Un bebeluș de o lună care dormea lângă mama sa într-un spital guvernamental din India a fost luat de un câine vagabond și sfâșiat. Cadavrul copilului a fost găsit în fața spitalului din districtul Sirohi din statul Rajasthan. Atacurile câinilor vagabonzi au devenit tot mai frecvente în India.
Imaginile de supraveghere au arătat că doi câini au intrat în secția de tuberculoză a spitalului în primele ore ale zilei de marți, iar unul dintre ei l-a târât pe copil, a declarat poliția locală. Tatăl copilului era și el internat în spital pentru a fi tratat de silicoză, transmite Adevărul.
Potrivit poliției, mama copilului se ocupa de copil și a adormit. În momentul în care câinii au intrat în salon, niciun membru al personalului din spital nu era de față.
Câinii intră adesea în saloanele de spital
„Am fost internat în spital luni. Câinii intrau în salon și i-am alungat", a declarat acesta, scrie Independent. „Soția mea s-a trezit la ora 2 dimineața (ora locală) și a găsit câinii care ne sfâșiau copilul. Nici măcar nu am putut vedea fața fiului meu", a declarat el.
Autoritățile spitalului au declarat că însoțitorul pacientului dormea, în timp ce personalul spitalului se ocupa de celălalt salon.
„Nu am văzut imaginile de pe camerele de supraveghere (ale incidentului). Voi putea comenta doar după investigație", a declarat Virendra Mahatma, ofițerul medical principal interimar al spitalului districtual din Sirohi.
Atacuri frecvente ale câinilor vagabonzi
Un număr mare de atacuri ale câinilor vagabonzi au fost raportate în mod constant în India.
Incidentul are loc la mai puțin de două săptămâni după ce un copil de patru ani a fost sfâșiat mortal de o haită de câini vagabonzi în statul Telangana din sudul Indiei. Băiatul își însoțea tatăl la locul de muncă din orașul Hyderabad, când cel puțin patru câini au început să latre la el. În momentul atacului, micuțul a fost văzut mergând singur. El a fost transportat de urgență la un spital, dar a fost declarat mort de către medici.
În luna iunie a anului trecut, un câine vagabond a intrat în maternitatea unui spital privat din orașul Panipat din nordul țării și a luat un nou-născut de lângă mama sa care dormea. Familia a găsit cadavrul copilului de doar trei zile a doua zi, în afara spitalului.