mamaplus

Tarife mai mici pentru expedierea coletelor poștale către România

-
//
16.01.2023

Veste bună pentru cei care trimit colete în România: de la 6 ianuarie 2023, au fost puse în aplicare noile tarife pentru expedierea coletelor către România - acțiune posibila datorită semnării Acordului bilateral dintre Î.S. “Posta Moldovei” și  C.N. “Poșta Română”.

Astfel, prețul pentru expedierea unui colet cu destinația Romania a fost diminuat cu circa 34,5% (lde la 290 lei - la 190 lei), iar pentru un kilogram sau fracțiune de kilogram expediat - cu 30,0% (de la 50 lei  - la 35 lei). 

Amintim, că la 11 februarie 2022, Întreprinderea de Stat ”Poșta Moldovei” și Compania Națională ”Poșta Română” au semnat un memorandum de colaborare, care prevede facilitarea comerțului transfrontalier, creșterea performanței și consolidarea coridoarelor comerciale de import și export, dar și dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova și a României.