Caz incredibil într-un mall din Galați, România. O minoră de 15 ani a fost violată în toaleta acestuia, în seara zilei de miercuri, 30 noiembrie.
Potrivit cercetărilor, se pare că fata s-a întâlnit întâmplător, în zona toaletelor din mall, cu fostul ei prieten, un băiat de 17 ani. Totul s-a întâmplat în jurul orei 19:00 și deși mall-ul era plin de oameni la ora respectivă, nimeni nu a intervenit atunci când a văzut că minora este forțată să intre în grupul sanitar.
Acolo, minorul ar fi amenințat-o că o bate dacă nu întreține raport sexual cu el.
Cel care ar fi comis această faptă nu a mai fost găsit la faţa locului, însă poliţiştii au stabilit cu exactitate cine este persoana, un tânăr cu vârsta de 17 ani. A fost efectuată cercetarea la faţa locului, iar după examinarea medico-legală a minorei, s-a stabilit că aceasta prezintă leziuni ce pot data din ziua în care a fost reclamată fapta.
”A fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de viol, iar cercetările au fost preluate de poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Galaţi sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, fiind desfăşurate activităţi în vederea depistării adolescentului bănuit de comiterea acestei fapte şi a luării măsurilor legale ce se impun”, a precizat IPJ Galaţi.