Revenirea la ora de iarnă de anul acesta, din 2022, se va face la data de 29 octombrie spre 30 octombrie 2022, adică într-o zi de duminică, atunci când ora 04:00 va deveni ora 03:00, iar lumina solară va fii pentru mai puține ore pe cer, astfel încât noaptea devine mai lungă din senin.
Ora de iarnă este considerată ora standard, astfel că diferenţa dintre ora oficială a Republici Moldova şi UTC (Coordinated Universal Time – n.r. ora universală) este de două ore în perioada orei de iarnă şi de trei ore în perioada orei de vară.
Ziua de 30 octombrie 2022 va avea 25 de ore și va fi cea mai lungă zi din an.
După trecerea la sezonul rece și acomodarea cu schimbarea de temperatură, organismul nostru trebuie să treacă acum printr-o nouă provocare, și anume o perioadă mai lungă din zi în care va fi privat de lumina naturală.
Sistemul cu ora de vară/ ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970. Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.
Pe continentul european, schimbarea orei (atât cu cea de vară, cât și cu cea de iarnă) se face în toate ţările, cu excepţia Islandei, Georgiei, Belarusului, Azerbaidjanului, Turciei şi Rusiei; unele dintre aceste ţări au revenit la ora iniţială, în timp ce altele au preferat să rămână continuu la ora de vară.
Cum poate fi afectat organismul
Schimbarea orei poate afecta organismul uman. Este posibilă apariția insomniilor, a oboselii, a unor stări de nervozitate sau dureri de cap. Totodată, oboseala vine în urma absenței luminii solare. Copiii si vârstnicii sun cele mai afectate categorii de schimbarea orei. Toate acestea, în contextul în care schimbarea orei aduce, de fapt, o modificare a rutinei.
Pe lângă modificările somnului, unele persoane pot acuza astenie, vertij, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare sau modificarea apetitului, spun specialiștii.
Până când organismul se adaptează la noul „program”, este recomandată reducerea cafelei, a ceaiului negru/verde, a băuturilor carbogazoase şi energizante.
Medicii consideră că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de iarnă. Schimbarea orei poate perturba ceasul biologic și odată cu el pot surveni și dereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului.