mamaplus

O mamă a încercat să-și vândă fiul de 7 ani pe internet. Femeia voia să scape de datorii

-
//
10.08.2022

O femeie din Ekaterinburg, Rusia, a decis să își vândă fiul de 7 ani pe rețelele de socializare. Femeia a găsit pretinși cumpărători într-un grup, însă aceștia s-au dovedit a fi activiști pentru drepturile omului.

Motivul unei asemenea decizii era faptul că micuțul în înfurie pe cel de-al doilea soț al femeii, iar familia are datorii. Tranzacția urma să se desfășoare în incinta unui centru comercial.

În rol de pretinsă cumpărătoare a venit reprezentanta unei organizații non-guvernamentale, informează Rupor.md. Aceasta era însoțită de o polițistă care juca rolul mătușii femeii.

Alți ofițeri, la fel, se aflau în centrul comercial și fixau ce se petrece acolo. Individa care își vindea copilul a semnat o recipisă precum că a primit 300.000 de ruble și a predat minorul, fiind imediat reținută.

Băiatul a fost preluat de responsabili din domeniul protecției sociale. Iubitul femeii s-a prezentat de bună voie la Poliție, dar neagă că ar fi implicat și susține că este gata să treacă și testul cu poligraful.