În Moldova ar putea fi instituită o nouă stare de urgență. Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a anunțat că va solicita Comisiei Situații Excepționale instituirea stării de urgență în domeniul agriculturii.
Ministrul a menționat că roada de grâu este mai mică față de cifrele prognozate, iar porumbul a fost compromis în proporție de sută la sută, în special, în sudul țării.
„Vorbim de secetă cu consecințe de până la 100% prejudicii în sudul Republicii Moldova, fiind vorba de Căușeni, Ștefan Vodă, Basarabeasca. La grâu roada nu este cea așteptată. Din ce s-a strâns până acum, pentru că la nord încă nu s-a finalizat procesul de recoltare, avem de la 2 la 4 tone la hectar. Este o roadă mult mai mică decât anul trecut, dar asta nu înseamnă că avem vreun pericol de criză alimentară. La sud, culturile de porumb sunt compromise, chiar dacă mai plouă, ele nu mai pot fi salvate. Mai poate fi salvată doar floarea-soarelui, dacă plouă ”, a spus Vladimir Bolea.
Ministrul agriculturii spune că deși procesul de recoltare nu este finalizat, datele preliminare relevă o roadă modestă în acest an, comparativ cu anul trecut. Chiar dacă seceta a compromis o mare parte din roadă, ministrul dă asigurări că nu există premisele unei crize alimentare.
La 19 iulie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod portocaliu şi roşu de secetă hidrologică în râurile din țară, iar pentru râul Nistru a fost emis cod galben. În Nistru se atestă o scădere a apei cu 30 – 40 %, în râul Prut apa a scăzut cu 15-30% sub media multianuală a lunii iulie, iar în râurile mici cu 10 – 20 la sută.