mamaplus

Mama a trei fetițe care au murit în decurs de 3 ani a fost arestată pentru crimă

-
//
31.03.2022

Poliția greacă a arestat miercuri o mamă în vârstă de 33 de ani, care va fi acuzată de uciderea intenționată a fiicei sale de 9 ani, într-un caz care a șocat întreaga țară, relatează Reuters.

Georgina a murit în spital, la sfârșitul lunii ianuarie, iar testele toxicologice postume au arătat că a primit ketamina, un medicament anestezic adesea folosit în operațiile la animale, care nu fusese prescris de medicii ei. Mama, care avea o anumită pregătire ca asistentă, era singura persoană din camera de spital a fetei, prezentă constant lângă ea.

Celelalte două fete ale familiei au murit și ele în împrejurări misterioase în ultimii trei ani, ceea ce a determinat poliția să investigheze acest caz începând din 11 februarie. Prima fată care a murit a fost Malena, în vârstă de 3,5 ani, urmată de Iris, în vârstă de 6 luni, în 2021.

Roula Pispirigou a fost ridicată din orașul Patras din sudul Greciei și a fost adusă la Atena, unde a și fost plasată în arest și urmează să fie audiată.

Toate cele trei surori au murit în timp ce erau tratate la spital. Cauza morții celorlalte două surori ale Georginei rămâne neexplicată și este în curs de anchetare.

Moartea acestora a șocat întreaga societate și a ocupat numeroase ore de transmisiuni televizate. Atât mama, cât și tatăl fetelor, dar și alte rude, au acordat interviuri privind tragedia care a lovit tânăra familie. Pe numele tatălui nu a fost emis încă niciun mandat de arestare.

Cazul este intens dezbătut și pe rețelele sociale, iar mai multe persoane chiar s-au adunat în fața casei familiei din Patra, cerând dreptate pentru cele trei fetițe.