mamaplus

Cadrele didactice din Moldova vor primi compensații mai mari pentru pregătirea profesională

-
//
04.02.2022

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a înaintat un nou proiect de Hotărâre de Guvern de majorare a compensațiilor bănești anuale personalului de conducere și didactic din instituțiile publice de învățământ general în cadrul şedinței Secretarilor generali din 3 februarie 2022. Proiectul menționat a fost elaborat în scopul acordării suportului pentru formarea profesională continuă și creșterea calității procesului de predare-învățare-evaluare, precum şi în scopul implementării eficiente a TIC în educație, dezvoltării competențelor digitale ale cadrelor didactice.

Potrivit unui comunicat al MEC, secretarul general al Ministerului Educației şi Cercetării dna Nadejda Velişco a menționat în cadrul şedinței Secretarilor generali că majorarea cuantumului compensației de la 2000 de lei la 4000 de lei este un angajament al Guvernului asumat în Programul de guvernare și, în acest scop, au fost alocate circa 172 mln. lei, mijloacele financiare prevăzute în Legea nr.205/2021 a bugetului de stat pentru anul 2022. De aceste compensații vor beneficia peste 43000 de cadre didactice și de conducere.

Proiectul menționat prevede extinderea listei bunurilor ce pot fi procurate din compensația unică cu posibilitatea achiziționării bunurilor de birotică și papetărie, consumabile pentru calculatoare și conexiune la Internet. În conformitate cu prevederile proiectului, compensațiile bănești anuale vor fi oferite cadrelor didactice și de conducere în luna septembrie.