În Polonia, au izbucnit proteste în urma morții unei femei de 37 de ani, victimă a legii anti-avort, la un an de când țara a introdus una dintre cele mai restrictive legi privind întreruperea de sarcină, din Europa. Pe străzile din Varșovia oamenii au depus coroane de flori și au aprins lumânări în memoria femeii, identificata de presă drept Agnieszka T, care a murit marți, conform The Guardian.
Ea era însărcinată cu gemeni, dar inima unuia dintre ei a încetat să mai bată și a solicitat să facă avort, dar medicii au refuzat-o. Familia femeii acuză guvernul că are “mâinile pătate cu sânge”.
Femeia a fost internată prima dată la spitalul Sfânta Fecioară Maria din Częstochowa acuzând dureri abdominale, pe 21 decembrie. Ea era în primul trimestru de sarcină gemelară și avea „o formă fizică și psihică bună”, potrivit familiei sale, care a spus că starea ei s-a deteriorat apoi.
Ce spune legea anti-avort
Pe 21 decembrie, inima unuia dintre gemeni s-a oprit, potrivit familiei lui Agnieszka, dar medicii au refuzat să facă avort, invocând legislația. Conform legii, intreruperea de sarcină poate fi efectuată doar în caz de viol, incest sau dacă viața și sănătatea mamei sunt puse în pericol. Problema este că legislația nu este clară dacă în cazul unei sarcini gemelare este permis avortul pentru a salva geamănul sănătos în cazul în care celălalt are probleme. Legea prevede pedepse între cinci și 25 de ani și chiar închisoare pe viață pentru avort.
„Soțul ei i-a implorat pe medici să-i salveze soția, chiar și cu prețul sarcinii”, a declarat, marți, sora geamănă a lui Agnieszka, Wioletta Paciepnik.
Au mai așteptat câteva zile până și inima celui de-al doilea făt s-a oprit. Și apoi au mai trecut două zile până când au făcut intervenția de intrerupere de sarcină, pe 31 decembrie. Femeia a murit pe 25 ianuarie.
Potrivit unui comunicat al spitalului, “personalul spitalului a făcut toate acțiunile necesare pentru salvarea pacientei”, adăugând că femeia avea Covid 19 înainte de moarte, chiar dacă imediat după internare a fost testată negativ de două ori.