În primele ore ale anului 14 cupluri au devenit părinți

În primele ore ale anului 14 cupluri au devenit părinți

-
//
03.01.2015

Noul an pentru unii din cetățenii noștri înseamnă începutul vieții. În primele ore ale anului 2015 au devenit părinți 14 cupluri.

În primele ore ale anului 14 cupluri au devenit părinți

În maternitatea nr. 1 din Chișinău imediat după miezul nopții s-a născut o fetiță, iar mama ei este convinsă că micuța va fi fericită. „Nu ne-am așteptat la un asemenea cadou minunat, cu atît mai mult că în această zi s-a născut și bunica fetiței. Nimic nu este întîmplător, așa trebuia să se întîmple”, a spus tînăra mămică Carolina Arnăut.

Părinții doresc să-și numească fetița Teodora Ilinca. Dimineață micuța a fost vizitată de bunei și frate.

„Am așteptat-o cu nerăbdare. Ne bucurăm că s-a născut în aceeași zi în care s-a născut bunica, pe 1 ianuarie. Cred că va avea o soartă bună, or, și eu am noroc întotdeuana”, a menționat bunica Liuba Barbă.

„Ca frate mai mare o voi învăța să fie bună la inimă, să le ajute celor dragi, iar eu o voi apăra de băieții răi”, a spus fratele nou-născutei.

Potrivit medicilor, toți bebelușii care s-au născut în noaptea de Revelion se simt bine.

„Toate nașterile din această noapte au fost pe cale naturală. Nou-născuții se simt bine și se află sub supravegherea medicilor”, a comunicat medicul Vitalie Mămăligă.

În maternitatea nr. 2 din capitală primul nou-născut din acest an a fost un băiețel, pe care părinții l-au numit Damian.

„Nu contează în ce zi s-a născut. Important este să fie un băiețel sănătos și ascultător”.

Tatăl bebelușului a venit la maternitate imediat ce a aflat vestea. Acasă Damian este așteptat de o soră.

În prima zi a anului trecut s-au născut 68 de copii, dintre care 14 în Chișinău.

Sursa