O tînără din Chişinău va reprezenta Moldova în cadrul competiției Miss Tourism International 2014 din Malaezia. Marta Zaporojan este studentă la Drept şi a fost desemnată cîştigătoare în cadrul selecției naționale, desfăşurate la sfîrşitul săptămînii trecute de către o agenţie specializată.
Tînăra are 21 ani și este pasionată de avocatură. Ea a demonstrat că este nu doar frumoasă, ci și inteligentă în cadrul unei olimpiade internaționale, unde a luat locul doi la categoria "Cea mai bună pledoarie de avocat". Marta Zaporojan va reprezenta imaginea Moldovei pe scena marii finale din Kuala Lumpur şi va participa, timp de un an, la diverse campanii de promovare a turismului moldovenesc.
Miss Tourism International este cea mai importantă competiţie internaţională în domeniul turismului şi este organizată anual din 1994. Concursul se va desfăşura în perioada 8 decembrie 2014 – 3 ianuarie 2015.