Sfinxul antic, situat pe platoul Gizeh, nu departe de capitala Egiptului, a devenit din nou accesibil pentru turiști după restaurare. Despre aceasta a declarat, pe 9 noiembrie, în cadrul ceremoniei de deschidere, ministrul egiptean pentru antichitate și patrimoniu cultural, Mahmoud al-Damato.
Pentru prima dată, reparația obiectului a fost executată începând cu anul 2006. Restaurarea unuia dintre cele mai antice monumente de pe Pământ se efectuează, în mediu, o dată la 8 – 10 ani. Lucrările curente au început în luna august; pe parcursul câtorva luni, specialiștii au curățat suprafața Sfinxului de săruri, care afectează integritatea obiectului. De asemenea, au fost consolidate cele mai vulnerabile părți ale sculpturii – pieptul și gâtul. În locurile ce au necesitat restaurare a fost aplicată soluție de var nestins care, odată cu trecerea timpului, se va întări și datorită interacțiunii cu conținutul de bioxid de carbon din aer se va transforma în carbonat de calciu insolubil.
Totodată, în premieră, turiștii au primit acces la teritoriu adiacent Sfinxului. Anterior, amatorii lucrurilor antice puteau admira monumentul doar de la depărtare.