mamaplus

Un băiat de 14 ani din Tighina l-a bătut până la moarte pe un consătean de-al său

-
//
30.07.2021

Caz șocant la Tighina. Un copil de 14 ani a bătut până la moarte un consătean de-al său. Oamenii legii spun că minorul l-a lovit pe bărbat cu picioarele și l-a lăsat să zacă la pământ.

Presa transnistreană scrie că incidentul tragic s-a produs în data de 26 iulie, în localitatea Chițcani din Tighina. Minorul a lovit cu picioarele în coastele și abdomenul unui sătean, pe care îl găsise în ograda străbunicii sale. Acesta era mereu prezent în beciul femeii și consuma alcool.

Câțiva prieteni l-au oprit pe minor, iar apoi au plecat împreună din ogradă. Întorcându-se câteva ore mai târziu, tânărul a văzut că bărbatul a murit. Femeia a spus că victima mergea și vorbea, iar apoi brusc a căzut la pământ și a murit. Cauza decesului depistată de experți este o traumă contondentă la nivelul abdomenului. Tânărul va fi cercetat penal.