mamaplus

Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească și s-a stins din viață

-
//
23.06.2021

O copilă în vârstă de 14 ani din Grecia, fiica unui preot, a suferit o intervenție chirurgicală prin care i-a fost montat un inel gastric. Două zile mai târziu, copila a murit. Adolescenta ar fi fost umilită de colegii de şcoală din cauza greutăţii şi voia să slăbească. Decizia privind montarea inelului gastric ar fi fost luată de familie în urma bullying-ului la care ar fi fost supusă copila la şcoală, din cauza kilogramelor în plus.

Fata a fost operată la o clinică privată din Salonic și, la două zile de la intervenție, copila a murit.

"Aștepta cu nerăbdare să se opereze, ca să poată pierde în greutate și pentru ca ceilalți copii de la școală să înceteze să-și mai bată joc de ea”, a declarat tatăl adolescentei.

Acum, tatăl adolescentei, preotul Vissarion Kantounis, spune că fiica lui a avut dureri insuportabile după operație și îi acuză pe medici de malpraxis.

"Trebuie subliniată eroarea medicală, nu bullying-ul. Copilul meu a trebuit să slăbească, deoarece dietele și exercițiile fizice nu au funcționat. Ne-am dus la un profesionist, care este considerat o autoritate în domeniu, și l-am întrebat cum poate slăbi fata mea, iar el a răspuns că există această metodă, cel mai puțin dureroasă, cu recuperare rapidă, așa că am decis să montăm un inel gastric", a explicat părintele Vissarion Kantounis.

Tatăl fetei îl acuză pe medicul chirurg că nu l-a informat despre riscuri, după montarea inelului gastric

Preotul susține că fata lui a murit din cauza unei erori medicale şi îl acuză pe doctorul care a efectuat operația că nu l-a informat despre riscurile care pot să apară după acest gen de intervenție.

"Copilul meu a plecat în cer din cauza unei erori medicale. Dacă medicul ne-ar fi spus că această operație implică aceste riscuri, nu am fi făcut-o copilului nostru. Doctorul nu ne-a spus nimic, de ce? Nu am avut informații complete despre procedură și recuperarea post-chirurgicală și, bineînțeles, nu am știut niciodată că ar putea să apară complicații", a continuat Kantounis.