Numai cum nu sunt numite ”stat în stat”, țări pitice, rămășițele trecutului, piticii Europei… Secolul trecut, în ciuda fatalității sale, nu doar că a păstrat viabile aceste state jucării, dar le-a și ales în calitate de oază sufletească.
Pentru că și în San Marino – slăvit și cântat de geniul Frederico Fellini, și în Luxemburg – unde anul împrejur adie a flori, nemaivorbind de strălucirea Monaco și Liechtenstein – se pot savura toate frumusețile vieții.
Monaco – exemplul fericirii
La intersecția de pe Riviera franceză și Riviera Italiană se întind 150 de hectare ale celei mai mici monarhii din lume - Principatul Monaco. Legendarul orășel-cazinou, capitala beau monde și a paradisului fiscal. După Vatican, acesta este al doilea stat pitic, care, după numărul turiștilor de toate categoriile, indiferent de anotimp, nu are echivalent! Și dacă primul stat reprezintă pentru toți un bastion al sfințeniei și credinței catolice, cel de-al doilea este o antiteză care merită necondiționat prefixul ”mega”. În Monaco, unde sunt cele mai bune stațiuni de pe Coasta de Azur sunt grandioase toate: luxul, confortul și prețurile.
Aici curg râuri de șampanie, se încheie afaceri exorbitante, dispar supărările vechi și neplăcerile, se duc ca și fumul depresiile și kilogramele în plus iar romanele amețitoare nu-și au număr. Aici în Monaco vor să ajungă toate personalitățile din Europa, cei bogați, cei care vor să se integreze într-un anumit stil de viață și pur și simplu oamenii cu multă adrenalină în sânge cărora le plac emoțiile și riscul. Unii aleargă după bani ușori, alții vor să experimenteze favoarea Măriei Sale Întâmplări.
Este curios faptul că localnicilor le este categoric interzis să joace ruleta. Și totuși, toți cei 32 de mii de cetățeni conduși de prințul Rainier al II-lea, consideră, pe bună dreptate, celebrul cazinou contribuția lor la civilizația mondială. Și este greu să nu fim de acord cu asta. Principatul Monaco, timp de aproape o jumătate de secol, trăiește fericit și în condiții de siguranță, primind taxe de la casele de noroc din Europa, a căror acționar majoritar este, de altfel, Vaticanul. Iată și paradoxul!
Liechtenstein – oficiul poștal
Locuitorii unui alt Principat pitic – Liechtenstein, pur și simplu, nu-și încap în piele de mândrie. Ce mai! În jur sunt atâția vecini respectabili – în dreapta Austria, în stânga Elveția și între ele – micuța și fascinanta lor țară. De la înălțimea zborului de pasări, Liechtenstein este ”presărat” cu căsuțe fascinante și amintește despre o marcă poștală. Iar aceasta nu este o asociere întâmplătoare, ci sursa oficială de venit a statului, dar și cartea de vizită a principatului, care este cunoscut în toată lumea prin mărcile sale unice.
Fiind un fragment al Imperiului Roman, Liechtenstein a crescut până la rangul de principat încă în anul 1719. Și de atunci înflorește. Și asta pentru că aici, ca și în Monaco, pentru mulți este valabil paradisul fiscal. Chiar și localnicii nu obosesc să repete ”este bine lumii, ne este bine și nouă”.
Dacă faceți parte din categoria oamenilor de afaceri, care îmbină utilul cu plăcutul chiar și atunci când călătoresc, plimbându-vă pe străzile liniștite din Vaduz, capitala Liechtenstein, rețineți-vă pentru puțin timp, la intrarea festivă a Băncii Naționale, poate că veți avea rara ocazie să-l salutați pe Măria Sa Prințul Hans-Adam II. Pentru că el deține și funcția de bancher principal.
Luxemburg – orașul poveste
Veți descoperi un alt oraș pitic mândru dacă veți vizita pentru o perioadă Marele Ducat al Luxemburgului. Peisajul de aici seamănă foarte mult cu cel din Belgia vecină: aceleași drumuri particulare de calitate ideală cu copaci sădiți des, landșafturile deluroase schimbătoare, aceleași câmpuri, sătucuri la fel de pitorești, orășele curate și casteluri romantice. Doar că locuitorii din Luxemburg, spre deosebire de belgieni, vorbesc cu turiștii în germană și franceză, iar între ei – în dialectul local. Pentru o ureche neștiutoare, această limbă necunoscută seamănă cu germana rostită în manieră franceză.
Capitala Marelui Ducat este frumosul oraș liniștit din Luxemburg. Cu el și este legată lunga istorie al acestui stat minuscul. Este redată această istorie cumva foarte familiar. De exemplu, catedrala Notre Dame biserica maiestuoasă din secolul XVII. În cadrul excursiei, vi se va spune că aici există imaginea deosebit de venerată în Luxemburg a Fecioarei Maria, apărătoarea Luxemburgului. Tot aici, în criptă, se află mormântul Marilor Duci, pacea lor este păzită de doi lei de bronz.
Dar Palatul de lux al Marelui Ducat de Luxemburg, a fost construit în conformitate cu data imprimată pe portal, în 1572.
Odată ce este cunoscut în de aproape, Luxemburgul te vrăjește, nu te mai poți gândi la nimic atât timp cât te afli aici, atât timp cât vezi acest oraș poveste pe stânci și pășești pe străzile sale vechi. Și din moment ce aproape nu sunt mașini nu este nici aglomerat, apoi la un moment dat dispare și sentimentul de oraș. Vizibil sunt prezente numai arome de antichitate, dar și nenumărate havuzuri atât
de dragi inimii. Neapărat, aruncați o monedă pentru noroc - în țara Marelui Ducat al Luxemburgului - totul se împlinește.
San Marino - Cuibul Randunicii
Iar acum să-i cunoaștem pe locuitorii ”cuiburilor de rândunici” agățate de traversele abrupte ale Munților Apenini. Spre deosebire de restul localnicilor din însorita Italie, locuitorii practici din San Marino s-au pomenit într-o situație mult mai avantajoasă. Independența țării lor pitice este ocrotită nu doar de spiritul libertin al localnicilor săi dar și de structurile inexpugnabile de apărare.
Pentru că Republica unică San Marino este situată pe marginile Muntelui Titano, ascunzându-se în spatele zidurilor a trei cetăți - Guaita, Cesta și Montale interconectate prin pereții acestora. De altfel, orașul San Marino nu doar că este înconjurat de ziduri, acestea îl împânzesc ca și rădăcinile unui arbore. Casele sunt unite de aceste ziduri, iar zidurile parcă ar fi lipite de stânci. Cetățile care cresc din stânci este principala atracție turistică din San Marino, iar plimbările pe jos amintesc despre varianta ușoară a alpinismului, sau prin orașul din stâncă, plimbările simple sunt imposibile. Trebuie fie să urci în sus, fie să cobori în jos. Străzi, în sine, la fel nu există, acestea tot timpul, tind să se transforme în scări. Iar ceea ce seamănă cu o curte în miniatură, în de aproape este o terasă inundată cu flori.
În fine, plimbările prin San Marino – cel mai vechi stat pitic, fondat, potrivit legendei, în anul 305 e.n. este o adevărată aventură plăcută și memorabilă pe care nu vrei să o întrerupi. Și totuși, turiștilor din Europa, obișnuiți cu alte dimensiuni, li se recomandă să manifeste prudență deosebită: Pre firav pare a fi acest stat pitic, să nu cumva să deterioreze această frumusețe de jucărie!
