O femeie a comandat o cafea care a costat mai puțin de doi euro și a primit gratuit cina pentru cei patru copii. Recunoscătoare pentru gestul incredibil, mămica a împărtășit pe Facebook experiența sa. Bineînțeles, ea l-a lăudat pe patronul restaurantului care a decis să vină în acest mod în ajutorul familiilor pe durata pandemiei de coronavirus. Mulți dintre prietenii femeii s-au bucurat.
Sub protecția anonimatului, mămica a dezvăluit într-o postare că a primit patru porții uriașe de mâncare pentru copiii săi, după ce și-a comandat o cafea în valoare de nici doi euro, relatează jurnaliștii publicației The Daily Mirror.
Conform sursei citate, restaurantul din Anglia menționat de femeie a lansat impresionanta campanie în cursul anului trecut și a avut drept scop: sprijinul acordat familiilor care s-au luptat din greu în timpul crizei epidemiologice. Ulterior, reprezentanții localului au extins acțiunea emoționantă și în 2021 și orice copil care are sub 16 ani poate primi mâncare gratis dacă este însoțit de mama sau tata.
“Jos pălăria pentru Asda. Am plătit 1.30 £ pentru o cafea pe care mi-am luat-o, iar copiii au mâncat gratis. Au avut la alegere: mâncăruri calde sau reci. Mesele calde vin împreună cu un fruct și o băutură”, este mesajul scris de mama celor patru copii pe un grup de Facebook, unde a publicat poza de mai jos.
În finalul postării, femeia a mai adăugat: “Este o cheltuială minimă de 1.30 £. Cumnata mea nu era împreună cu toți copiii, însă, angajații i-au permis să ia câte porții avea nevoie”. Totodată, ea a mai publicat și preparatele din ofertă.