mamaplus

Când începe vaccinarea anti-COVID-19 la copiii care dețin cetățenie română

-
//
13.04.2021

Vaccinarea anti-COVID pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani ar putea începe din toamnă, precizează Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare. Anunțul vine după ce Pfizer a anunțat că vaccinul său anti-COVID este 100% eficient și în rândul copiilor sub 15 ani.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare din Românina, crede că din toamna ar putea începe vaccinarea anti-COVID pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.

„Este cât se poate de clar că este un vaccin sigur și eficient, inclusiv la grupa de vârstă 12-15 ani, și probabil că se va dovedi la fel și la celelalte grupe de vârstă. Noi estimăm că într-o perioadă de două luni vom avea o autorizare oficială atât de la Agenția Americană pentru Medicamente, cât și de la Agenția Europeană, așa încât vom putea și noi din trimestrul trei, probabil, să dăm posibilitatea și celor care doresc cu vârsta sub 15 ani să se vaccineze”, a spus Gheorghiță.

Acesta spune că Pfizer a depus deja la FDA datele pentru a obține autorizație și indicație pentru grupa de vârstă 12-15 ani, prin urmare din toamnă, mai exact din trimestrul al treilea, vor putea fi imunizați și copiii împotriva coronavirusului. De altfel, grupul Pfizer/BioNTech speră să înceapă vaccinarea acestei grupe de vârstă înainte de noul an școlar.

Pfizer și BioNTech au început un studiu și pentru copiii sub 11 ani, inclusiv pentru bebelușii de peste 6 luni. De asemenea, compania Johnson & Johnson urmează să își testeze vaccinul pe copii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.