Pune-ți nasul pe obrazul bebelușului și inspiră adânc acel miros specific, aceasta fiind una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții de mămică. Iar senzațiile cresc atunci când dormi lângă micuțul tau. Simplul act de a dormi împreună, de a te bucura de pacea pe care o transmite acel moment și de a simți prezența celuilalt, este liniștitor atât pentru bebeluș, cât și pentru mamă. Dormitul în același pat cu copilul este riscant. Dar, din fericire, a apărut co-sleeping-ul, care oferă numai beneficii, adică bebelușul doarme în patul lui, lipit de cel al părinților.
Beneficiile co-sleeping-ului
Conform unor informații publicate într-un studiu recent, realizat de antropologul James J. McKenna, director al Laboratorului de somn comportamental al Universitatii din Notre Dame, din Indiana, Statele Unite, coabitarea ajută bebelușii să-și regleze o serie de funcții corporale foarte importante, cum ar fi ritmul cardiac și respirația, temperatura corpului, creșterea și digestia.
Facilitează hrănirea
Unul dintre principalele beneficii ale practicării co-sleeping-ului este că bebelușul se află mai aproape de sân și lapte și facilitează hrănirea mai ușor.
Reduce stresul
A dormi împreună ajută la scăderea nivelurilor de cortizol pentru ambii. Acest hormon este responsabil pentru apariția stresului și a anxietății. Datorită co-sleeping-ului există mame și copii mai liniștiti, fericiți și odihniți.
Se reglementează programul de somn
Practicarea co-sleeping-ului poate face ca bebelușul să-și regleze programul de somn. Aceasta înseamnă că el învață devreme să doarmă noaptea și să se trezească în timpul zilei, deoarece se odihnește mai bine știind că părinții lui sunt aproape.
Reduce episoadele de plâns din timpul nopții
Acest lucru se întâmplă deoarece copilul se simte sigur pentru că mama sau tata va fi acolo pentru a avea grijă de el imediat ce începe să plângă. De asemenea, părinții pot auzi bebelușul atunci când plânge și îl pot hrăni sau schimba fără să fie nevoie să se plimbe prin casă în mijlocul nopții.
Întărește legătura dintre părinți și copil
Acesta poate fi considerat cel mai important motiv. Co-sleeping-ul, la fel ca și alăptarea, întărește legătura dintre părinți și copil. Este dovedit faptul că bebelușii atașați de părinți răspund adesea în mod corespunzător la situații diferite, deoarece resimt puțină durere atunci când unul dintre părinți este absent pentru un timp și sunt foarte bucuroși să-l revadă.