Se spune că o mămică ar trebui să comunice cu copilul său încă din perioada sarcinii, pentru că acest proces este extrem de important. În timp ce acest lucru rămâne valabil, alte cercetări fac şi mai multă lumină: nu contează numai sunetele auzite, foarte importantă este şi mişcarea buzelor. Cum au ajuns cercetătorii la această conclzie? Au observat unde anume se focalizează privirea bebeluşului atunci când vorbeşti cu el.
Până la vârsta de 6 luni, privirea este focalizată în zona ochilor. Pentru că bebeluşii mici sunt interesați mai ales de emoțiile transmise. Atunci când o persoană vorbeşte ne uităm la ochii ei pentru a sesiza emoțiile care însoţesc cuvintele, pentru a vedea unde şi de ce se pune accentul. Şi asta fac şi copiii mai mici de 6 luni şi mai mari de un an.
Între 6 luni şi un an însă privirea bebeluşului este focalizată în zona buzelor tale. Aceasta este o perioadă esențială pentru învățarea vorbirii. Şi, înspre un an se trece de la primele gângureli la repetarea silabelor ma-ma-ma, pa-pa-pa. La un an, cel mai probabil, va şti să spună 2,3 cuvinte. Privind în zona buzelor bebeluşul învață cum trebuie acestea ținute pentru a scoate sunetele limbii materne. Această schimbare a focalizării apare şi mai târziu în viață, atunci când auzi şi încerci să înveți o limbă străină.
De ce este importantă această descoperire
Ea ne arată că nu este suficient să îl expunem pe bebeluş sunetelor pentru că el să învețe mai uşor să vobească. Aşa că, dacă va asculta o înregistrare audio sau se va uita la desene, lucrul acesta îl va ajuta prea puțin în achiziționarea limbajului. Pentru a-l ajuta să vorbească trebuie să îi vorbeşti tu mult, stând în fața lui, astfel încât să te observe.
Studiul ne mai arată şi altceva - bebeluşii sunt capabili să distingă sunetele unei limbi de sunetele unei alte limbi şi sunt la fel de dornici să le învețe pe toate. Aşa că, dacă îți doreşti să vorbească nativ două limbi nu este nicio problemă să le foloseşti pe ambele încă înainte de a avea un an de zile. Un bebeluş poate învăța mai multe limbi deodată.
Cercetătorii speră că această descoperire este de ajutor şi pentru copiii care au întârzieri în achiziționarea limbajului, cum ar fi cei diagnosticați cu autism. Deja v-am spus cât de important este momentul identificării autismului - cu cât îl descoperi mai repede, cu atât şansele de recuperare sunt mai mari. Iar locul în care se focalizează privirea bebeluşului poate fi un indicator important. Esențial, pentru recuperare, sunt şi exercițiile de comunicare față în față.