mamaplus

Vacanța de primăvară a elevilor a fost prelungită până pe data de 15 martie

-
//
03.03.2021

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a decis prelungirea vacanței de primăvară în învățământul primar, gimnazial, și liceal pentru perioada 9-15 martie 2021. Un anunț în acest sens a fost făcut astăzi de către reprezentanții ministerului.

„În scopul prevenirii răspândirii epidemiei virusului COVID-19 și asigurării securității protecției vieții și sănătății elevilor și angajaților din sistemul educațional, urmare a consultărilor efectuate cu reprezentanții autorităților publice locale; organelor locale de specialitate în domeniul învățământului; Consiliul Național al Elevilor, precum și la solicitarea părinților, Ministerul Educației a decis prelungirea vacanței de primăvară în învățământul primar, gimnazial, și liceal (5-8 martie) cu șapte zile, adică pentru perioada 9-15 martie 2021”, a explicat instituția.

Recuperarea orelor se va efectua cu prezența fizică a elevilor, conform unui grafic individual, stabilit de administrația fiecărei instituții de învățământ.

MECC atenționează conducătorii instituțiilor de învățământ publice și private cu privire la stabilirea, în perioada vacanței de primăvară (5-15 martie), a unui regim flexibil sau special de lucru, cu atragerea la serviciu a personalului strict necesar pentru asigurarea funcționalității instituției și a personalului, activitatea căruia necesită prezența obligatorie la serviciu. Pentru personalul, activitatea căruia nu necesită prezența obligatorie în instituția de învățământ, va fi realizată munca la distanță.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării recomandă ca diriginții de clasă în parteneriat cu familiile elevilor să monitorizeze locul aflării copiilor pe parcursul vacanței de primăvară.

Perioada vacanțelor elevilor în anul de studii 2020-2021 a fost stabilită de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal. Conform planului stabilit la începutul anului de studii, vacanța de  primăvara trebuia să dureze patru zile (5-8 martie). Următoarea vacanță preconizată este cea de Paști, de zece zile (1-10 mai).