mamaplus

Transportul public din Chișinău va funcționa în weekend, iar grădinițele vor rămâne deschise

-
//
27.02.2021

Comisia Extraordinară în Sănătate Publică a municipiului Chișinău a luat o decizie oficială în acest sens, care vine în contradicție cu solicitarea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), care a cerut stabilirea unui regim restricționat a circulației transportului în zilele de sâmbătă și duminică.

Potrivit edilului capitalei, Ion Ceban, în momentul în care va fi diminuat sau restricționat transportul, se va forma aglomerație în stații.

„Astăzi, nu putem controla și diminua aceste procese. Dacă instituim restricții, îmbulzeala va fi și mai mare. Muncim pentru a găsi soluții pe partea de dotare cu transport public a municipiului. Săptămâna viitoare, vom lansa 20 de troleibuze în Chișinău. Vedem ce putem face și cu licitația cu privire la autobuze, mă refer la licitația lansată internațional, inclusiv, cu publicarea în Jurnalul UE de achiziții publice, pentru cumpărarea celor 100 de autobuze", a scris Ceban pe pagina sa oficială.

El a precizat că deși școlile vor fi închise, grădinițele rămân deschise.

“Pe partea de instituții educaționale noi am transpus solicitările CNESP și urmează să ne conformăm. Am recomandat platforma Educația Online pentru elevi, părinți și profesori. Noi facem tot ce este posibil”, a adăugat Ceban.

Reamintim că vineri, 26 februarie, CNESP a instituit un regim special de activitate, în perioada 1-15 martie 2021. Astfel, procesul de studii va fi desfășurat online, va fi interzisă activitatea instituțiilor teatral-concertistice și a caselor de cultură și începând cu 5 martie, persoanele care vor traversa frontiera Republicii Moldova, pe sensul de intrare, vor fi obligate să prezinte rezultatul testului PCR COVID-19 negativ. Totodată, CNESP a solicitat Comisiei teritoriale extraordinare de sănătate publică a mun. Chișinău stabilirea unui regim restricționat, în zilele de sâmbătă și duminică, de circulație a transportului public.