În municipiul Bălți au fost înregistrate și cazuri noi de infectare cu coronavirus în rândul elevilor și profesorilor. Potrivit primarului interimar de Bălți Nicolai Grigorișin situația se înrăutățește. Potrivit lui, 5 clase din liceul ”M. Lomonosov” au fost puse în carantină. Un profesor s-a îmbolnăvit și și-a infectat întreaga familie.
Potrivit șefei direcției de sănătate din cadrul primăriei din Bălți, Feodora Radiucova, situația proastă ia amploare și din cauza părinților care le dau copiilor medicamente antipiretice pentru a reduce temperatura și îi trimit la școală sau grădiniță.
Părinților li s-a reamintit, că în cazul în care un elev este diagnosticat cu coronavirus, întreaga clasă este pusă în carantină, chiar dacă copilul lor nu este pozitiv la boală. Primarul interimar a menționat că situația trebuie monitorizată și mai în detaliu, iar datele provenite de la instituțiile preșcolare și școlare ar trebui procesate zilnic.
Reamintim, că săptămâna trecută, a devenit cunoscut faptul, că din cele 1252 de școli din întreaga țară, care au reluat procesul educațional la 1 septembrie, 11 sunt în carantină. 125 de profesori sunt infectați cu COVID-19, iar alți 250 sunt în autoizolare. Acest lucru a fost anunțat de ministrul educației, culturii și cercetării Igor Șarov.