Frecția cu spirt sau oțet este o metodă „băbească” foarte periculoasă de combatere a febrei la cei mici. Ce-i drept, metoda a fost folosită de multe generații de părinți, însă este mai mult periculoasă decât eficientă. Din păcate, acest tip de frecție cu spirt (alcool sanitar) sau oțet, aplicată copilului bolnav, a rămas în continuare la modă. Multe mămici o consideră nu doar un leac băbesc, dar și o alternativă sănătoasă, naturală, comparativ cu antitermicele.
Părinții care mai practică metoda ar trebui să știe că în anumite cazuri, în special în cazul copiilor foarte mici, acest tip de masaj terapeutic vine și cu efecte secundare la pachet. Chiar dacă o astfel de terapie poate scădea temporar febra și să dea o senzație de răcorire a organismului, ea poate fi fatală.
În cazul bebelușilor sub 3 luni, acest leac nici măcar nu trebuie luat în considerare. Părinții trebuie să știe că orice creștere a temperaturii poate anunța complicații de sănătate, iar vizita la medic este primul lucru pe care să îl faceți.
În cazul copiilor mai mari, febra nu reprezintă o urgență medicală decât dacă temperatura este peste 40 de grade. S-a constatat că o astfel de frecție cu spirt sau oțet a declanșat iritații și arsuri pe pielea copilului. Chiar și diluate cu apă, spirtul sau oțetul pot provoca leziuni pe pielea sensibilă a copilului.
Nu în ultimul rând, aceste substanțe ajung să fie foarte bine absorbite de piele. Acest lucru se datorează faptului că suprafața pielii este și ea foarte bine vascularizată în condiții de febră. Din acest motiv, alcoolul se poate dovedi toxic pentru cel mici. În unele cazuri, se poate ajunge și la deces.
La fel de toxice pot fi aceste substanțe și prin inhalare. Oțetul sau spirtul pot provoca arsuri inclusiv la nivelul ochilor, prin inspirație.
Cum se procedează când copilul are febră?
De obicei, între vârsta de 1 și 5 ani copiii fac des febra de peste 39 de grade. Atunci când ajunge la această temperatură, i se va face o frecție ușoară pe tot corpul cu un prosop înmuiat în apă la temperatura camerei.
Se va opri imediat orice alimentație, oferindu-se copilului numai apă sau ceai. Copilul nu va fi îmbrăcat mai gros și nici nu va fi acoperit mai mult decât de obicei și nu i se va încălzi mai tare camera. Excepție se va face în cazul în care are frisoane.
- Se aplică metoda împachetărilor
- I se administrează multe lichide
- I se dau medicamente
- Odihnă cât mai multă
Medicul se va consulta în cazurile de mai jos:
- copilul mai mic de 3 luni are temperatura (măsurată rectal) mai mare de 38 de grade Celsius;
- copilul este agitat, plânge neîncetat sau se trezește greu;
- copilul între 3 luni și 3 ani are temperatura rectală de peste 38 de grade și persistă mai mult de 3 zile;
- copiii de orice vârstă au temperatura de peste 39,4 de grade;
- copilul are stări de febră care persistă sau revin foarte des;
- copilul are febră și convulsii.