O adolescentă de 13 ani din Băcioi, care duminică a plecat la o plimbare cu prietenii și nu s-a mai întors, a fost găsită acasă, la iubitul său, un bărbat de 21 de ani. După patru zile de căutări, fata a recunoscut că se află într-un sat din raionul Strășeni. Vie și nevătămată, aceasta a fost dusă la Inspectoratul de Poliție Botanica, unde i s-a acordat asistență psihologică. De acolo, a fost luată de tatăl său. Pe parcursul zile, poliția a anunțat despre dispariția a încă două fete minore, scrie TV8.md.
După patru zile de căutare, în care a fost implicată poliția, vecinii, dar și voluntarii, sora mai mare a fetei dispărute a primit astăzi un mesaj, în care adolescenta i-a scris că se află într-un sat din raionul Strășeni, acasă la iubitul său.
Cei doi au făcut cunoștință pe rețelele sociale și se întâlneau de trei săptămâni. După ce a aflat că se ceartă cu tatăl, prietenul ar fi chemat-o pe fată acasă la el. Mai mult, bărbatul nu i-a zis initial vârsta sa reală și ar fi mințit-o că are 15 ani. Din spusele surorii Mădălinei, tatăl lor nu știa nimic despre această relație.
Sora fetei povestește că sunt în grija tatălui, întrucât mama lor a murit în urmă cu 12 ani. Mai mult, în familie conflictele sunt la ordinea zilei. Din cauza certurilor frecvente, cei patru copii trăiesc mai mult pe la rude, decât acasă.
De cealaltă parte, tatăl fetei dă vina pe băiatul la care a fugit fiica sa și spune că va face tot posibilul ca acesta să fie pedepsit. Întrebat dacă e adevărat că își bate fetele, tatăl fetelor a zis că acestea ”nu ascultă și nu fac ce le spun, lasă lucrul și se duc. Înainte de asta, tot vreo trei zile nu a fost acasă. Băiatul o să fie pedepsit, după gratii o să stea.”
Poliția a pornit o procedură penală pe acest caz, pentru a stabili toate circumstanțele. Cât despre familie, ofițerii spun că aceasta nu se află la evidență.