Minora de 13 ani suferea de peritonită, în urma unui ulcer perforat. Copila s-a prăbuşit pe canapea fără ca cineva să o poată ajuta. Când mama s-a întors acasă, împreună cu un bărbat, ar fi văzut-o prăbușită pe copilă pe canapea, dar ar fi mers la frigider și și-ar fi luat de băut, iar apoi ar fi ieșit afară pentru că „era vremea frumoasă”, scrie BBC. Cazul s-a întâmplat în Scoția.
În urma unei investigații, autoritățile au descoperit că victima, Robyn, era adesea neglijată de mama sa, Sharon Goldie, în vârstă de 45 de ani. Părintele este acuzat că nu și-ar fi hrănit și dus copila la spital, atunci când aceasta avea nevoie.
Robyn a trăit cu mama sa până la patru ani, apoi a fost crescută de bunică, unde s-a bucurat de o „viaţă stabilă”. Dar în 2017 s-a mutat din nou cu mama ei.
Asistenții sociali cunoșteau acest caz, inclusiv faptul că mama consumă alcool și substanțe halucinogene. În 2003, ea a fost internată pentru probleme psihice, dar a încetat să-şi mai ia medicamentele. Sharon Goldie și-a recunoscut vina în fața instanței și urmează să fie pedepsită conform legii.