Actorul și prezentatorul TV a fost cât se poate de sincer în cadrul unui interviu recent în care a vorbit despre multe aspecte din viața sa, printre care și cel legat de dorința sa de a deveni tătic în viitorul apropiat. Chiar dacă spune că momentan nu are alături o parteneră care să împărtășească cu el aceeași dorință, cert este că Emilian a punctat exact ce-și dorește el mai mult în cea mai nouă ediție a emisiunii „NUD” cu Daniela Burlaca.
„Eu iubesc foarte mult copiii şi, cu siguranţă… la acest capitol se lucrează. Eu îmi doresc foarte mult acest lucru. Cu siguranţă, o să devin tată. Căsătorit, necăsătorit, gay sau nu, nu contează – eu tată o să devin şi foarte curând. Se lucrează”, mărturisește Emilian Crețu.
Cât despre relațiile sale amoroase, Emilian a făcut câteva afirmații demne de paginile unor romane de dragoste desăvârșite.
”Niciodată nu am suferit din dragoste. Am iubit, dar nu permit inimii să se îndrăgostească tare atunci când simt că ceva nu e ok și simt că nu o să ducă la un bun sfârșit. Trebuie să fie o conexiune foarte puternică. Nu zic că n-am iubit cu adevărat. Au fost și la mine muci din nas, din ochi și din urechi. Iubire înseamnă ”mucușori”, când tu nu mai știi ce să faci și plângi în continuu. Iubirea înseamnă altceva: să nu iubești fizicul, dar omul de sub ”pielicica” ceea, de sub machiaj sau hăinuță. Asta înseamnă iubirea. Noi însă confundăm iubirea cu dorințele sexuale.”, mai spune Emilian.