O fată de zece ani, din Argeș, și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un mânz în zona toracelui. Copila a fost preluată joi de o ambulanță SMURD, în stop cardio-respirator, însă medicii nu au reușit să o salveze.
Familia sa îndurerată este din comuna argeșeană Schitu Golești. Potrivit rudelor copilei, aceasta și-ar fi însoțit tatăl cu o zi înainte de tragedie la muncă, în curtea unui vecin. Acolo s-ar fi petrecut incidentul.
Micuța nu s-ar fi simțit rău după incident, însă joi a început să resimtă dureri uriașe și mama ei a sunat, în cele din urmă, după ajutoare.
Un echipaj medical a ajuns la fața locului, iar medicii au constatat că fata era în stop cardio-respirator, așa că au început manevrele de resuscitare în timp ce mergeau spre Spitalul de Pediatrie Pitești.
Odată ajunși la unitatea medicală, procedurile medicale au continuat, însă tot nu au reușit să-i salveze viața copilei.
Mama fetei a sunat la 112 abia la o zi după incident
Cadrele medicale au spus că fata avea toracele fisurat. Autoritățile au început un dosar de moarte suspectă în acest caz și urmează să stabilească exact cauzele decesului, în scurt timp.