Actrița hollywoodiană, în vârstă de 38 de ani Milla Jovovich – de origine ucraineană, a relatat fanilor săi de pe Facebook, că în curând, va deveni din nou mămică. Milla împreună cu soțul acesteia, regizorul Paul Anderson, cresc fiica în vârstă de 6 ani – Eva Gabo.
Milla Jovovicha decis să nu mai aștepte un nou val de zvonuri referitoarea la cea de-a doua sa sarcină, și a povestit personal fanilor săi de pe Facebook, că ei au avut dreptate.
”Noi, împreună cu soțul, chiar zilele acestea, vroiam să zburăm în Africa de Sud pentru a filma ultima parte din saga ”Experiment fatal” (sotul actriței, Paul Anderson – regizorul permanent al filmelor despre războinica Alice, care duce lupta împotriva zombi), însă, eu tocmai am făcut testul de sarcină și mi-a ieșit două liniuțe! Suntem nespuși de fericiți !”, a scris actrița pe pagina sa din rețeaua socială. ”Totuși, asta înseamnă că producerea filmului se amână cu aproximativ un an…Scuzați-ne. Ceea ce voi lichida în următoarele luni sunt munți de cupcake”, a mai scris actrița.
Reamintim că Milla Jovovich și Paul Anderson, o cresc împreună pe fiica lor de 6 ani – Eva Gabo, iar săptămâna aceasta actrița și regizorul vor marca jubileul de cinci ani de la căsătorie. Înainte de căsnicia sa cu Paul, vedeta peliculelor cinematografice ”Al cincilea element” și „Belele norocoase”, a fost căsătorită de două ori – cu actorul Sean Andrews și regizorul Luc Besson. Anterior, Milla a fost un model de succes, ea a apărut pe coperta revistelor americane Vogue, Elle Marie Claire. Astăzi, Milla Jovovich își continuă cariera actoricească și lucrează asupra liniei vestimentare pentru brandul Marella.