Marina Poroşenko, soţia preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, urmează să apară în septembrie pe coperta unei reviste celebre. Fotografiile Primei Doamne a Ucrainei vor fi însoţite de un interviu.
Soţia preşedintelui Ucrainei va apare pe coperta ediției din septembrie a versiunii ucrainene a celebrei reviste ELLE. Ea va deshide astfel anul modei, de fapt, un fel de An Nou în Modă, deoarece, în acest domeniu, septembrie marchează începutul unui an de modă, scrie rbc.ua, citat de realitatea.md.
În vârstă de 52 de ani, Marina Poroşenko pozează pentru coperta revistei Elle într-o “vişivanka” roşie, adică un fel de ie tradiţională, dar stilizată cu broderii florale colorate în alb şi negru, scrie kyivpost.com, potrivit rtv.net. De altfel, familia Poroşenko este recunoscută pentru aceste veşminte tradiţionale.
Pentru şedinţa foto şi interviu, Marina a mers în centrul capitalei ucrainene, Kiev. Într-una dintre fotografii, ea apare pe terasa unei clădiri înalte, de unde putea vedea biroul soţului ei, mai dezvăluie site-ul ucrainean.
Sursa: www.kankan.md