Deși interpretul Guz este mai discret din fire și nu prea își afișează fetițele în mediul online, avem ocazia totuși să le admirăm pe Alisa și Sonia într-o poză publicată recent de bunica lor. Gemenele îi seamănă leit tăticului, deși se observă și câteva trăsături împrumutate de la mămica lor, Ecaterina.
Guz a mărturisit într-un interviu că, de când a devenit tătic, nu stă locului o clipă. Fetele sunt foarte active, au mereu chef de joacă, iar tăticul n-are cum să refuze și le alintă cum poate el mai bine. Artistul spune că Alisa este mai gălăgioasă, iar Sonia este exact opusul surorii sale. Apropo, fetițele vor împlini 5 anișori în luna septembrie.
Menționăm că acum câțiva ani, Guz s-a stabilit la București alături de familie, unde își continuă activitatea muzicală. Guz și Ecaterina s-au căsătorit în anul 2014 și continuă să-și țină viața privată departe de ochii lumii.