Sunt o familie superbă, își asortează cu iscusință ținutele și formează un duet atât în casă cât și pe scenă. Tatiana și Ilie Maxian au împreună 3 copii frumoși – doi băieți și o fetiță, iar despre perioada în care s-au cunoscut nu prea au vorbit pe îndelete. Tatiana a decis să dea mai multe detalii din culise și a povestit cum a început idila lor frumoasă.
”M-am îndrăgostit într-un bărbat căsătorit. Nu, acesta nu este un titlu puternic pentru a vă atrage atenția. De fapt, așa și fost, dar la acea vreme Ilie era deja divorțat și a avut un fiu. Nu m-a deranjat deloc acest fapt și nu a contat pentru mine, dar pentru mama mea da. De asemenea, nu i-a plăcut diferența noastră de vârstă, deoarece Ilie este cu 6 ani mai mare decât mine. Mama spunea că-mi voi găsi altul, de vârsta mea, fără căsătorie și cu atât mai puțin un copil, dar nu am ascultat-o și nu am regretat nici un pic, pentru că mi-am găsit într-adevăr sufletul pereche. Nu dau vina pe mama, pentru că ea, ca orice mamă, a vrut să-și protejeze copilul și mi-a dorit tot ce e mai bun, dar în astfel de situații, cred că trebuie să vă ascultați doar inima. Mama îmi interzicea să-l văd, mă certam cu ea și chiar fugeam de acasă doar ca să ies cu el.”, scrie Tatiana.
Tatiana spune că fiul lui Ilie a rămas în grija mamei. Ea a mai mărturisit că anume aceste interdicții și starea de adrenalină le-au fortificat relația și i-au ajutat să treacă peste toate obstacolele. În 9 ani de mariaj, cei doi au construit o familie puternică și frumoasă, alături de cei trei copii ai lor: Riana, Ianis și Ilie.
”A fost ca și cum am fi împreună împotriva întregii lumi. Am vrut să ne dovedim în primul rând nouă înșine, mamei și lumii întregi, că suntem sortiți să fim împreună și că o să ne descurcăm cu totul. El a fost mereu alături și a avut grijă de mine și nu mi-a refuzat în nimic niciodată. Chiar m-am simțit și mă simt fericită lângă el.”, a mai adăugat ea.