Când și-au văzut odrasla prinsă între pereții a două clădiri, părinții au sunat imediat la Urgențe. Ajunși la fața locului, pompierii au îndepărtat o bucată de tencuială de pe una dintre locuințe, ca să aibă acces la fetiță.
Cazul a avut loc în seara zilei de ieri într-o localitate din județul Dolj, România. Fetița în vârstă de 3 ani spune că a vrut să treacă printre cei doi pereți ai clădirilor, însă a rămas blocată și n-a mai putut ieși. Fetița a strigat după ajutor, iar vecinii i-au alertat imediat pe părinți.
Micuța a stat blocată aproape o oră, până când un pompier a reușit să o scoată din captivitate. Ea s-a ales cu câteva zgârieturi și a fost dusă la spital pentru investigații.
În acest context, părinții sunt rugați să nu-și lase copiii mici fără supraveghere.