Asfixia perinatală este una dintre cele mai frecvente complicații care apar în timpul nașterii. În rezultatul asfixiei au de suferit toate organele interne ale copilului, dar, în primul rând – sistemul nervos central, celulele căruia nu pot exista fără alimentarea lor cu oxigen.
Ce înseamnă asfixia perinatală sau a nou-născutului?
Asfixia nou-născutului reprezintă starea în care, în primul minut după naștere, în prezența ritmului cardiac, respirația nu apare sau se manifestă prin mișcări respiratorii neregulate.
Prin termenul ”asfixie” se înțelege înăbușire. Asfixia fătului și a nou-născutului este o noțiune relativă. Prin aceasta se subînțelege un complex de schimbări care au loc în organismul fătului și a nou-născutului survenite în urma insuficienței de oxigen și, ulterior, acidozei (modificări ale echilibrului acido-bazic în sânge – creștere a acidității și reducere a rezervei alcaline din sânge). Asfixia fătului survine, în mare parte, pe fundalul tulburărilor circulației lui sanguine, asfixia nou-născutului – pe fundalul tulburărilor respiratorii. Fătul care prezintă toate simptomele de asfixie intrauterină, nu întotdeauna se naște cu prezența asfixiei.
Motivele care generează dezvoltarea asfixiei imediat după naștere sunt mai multe. Ele sunt clasificate în următoarele categorii:
- Insuficiența de oxigen și excesul de dioxid de carbon sau doar insuficiența de oxigen din organismul mamei (în condițiile pierderilor unei cantități considerabile de sânge, șoc, afecțiuni cardio-vasculare, intoxicații, afecțiuni ale organelor sistemului circulator și sistemului sanguin).
- Dificultatea circulației sanguine în vasele cordonului ombilical și tulburările circulatorii utero-placentare (în cazul patologiei cordonului ombilical și placentei, toxicoza de sarcină, depășirea termenului de sarcină, tulburări ale procesului natal și altele).
- Afecțiuni ale fătului și tulburări ale sistemului nervos central (de exemplu, în cazul malformațiilor congenitale și traumelor la naștere cu afectarea sistemului nervos central, forme severe de boli cardiace și altele).
- Obstrucția totală sau parțială a căilor respiratorii la naștere.
Cum se manifestă
După gradul de gravitate, sunt trei categorii de asfixie.
- Asfixia de gradul I (”asfixia albastră”) se caracterizează prin cianoza pronunțată a pielii, încetinirea ușoară a bătăilor inimii și respirație superficială rară.
- Asfixia de gradul II – pielea devine brusc cianotică, bătăile inimii sunt rare, respirația practic lipsește.
- Asfixia de gradul III – (sincopa alba) - nou-născutul nu respiră, pielea este palidă, membranele mucoase – albăstrui, bătăile inimii sunt foarte încetinite, de multe ori – neritmice, lipsește tonusul muscular (copilul este moale ca o cârpă).
Complicații
Există două grupuri de complicații: precoce (se dezvoltă în primele ore de viață) tardive (începând cu sfârșitul primei săptămâni de viață și mai târziu). Ambele grupuri sunt clasificate după complicații ale organelor și sistemelor afectate.
Printre complicațiile precoce se numără:
- Afectarea sistemului nervos central – edem cerebral, hemoragie intracraniană, necroza substanței cerebrale;
- Schimbări în sistemul cardiovascular – creșterea tensiunii în vasele pulmonare, insuficiența alimentării mușchilor inimii cu sânge, insuficiență cardiacă;
- Afectarea funcției renale – diferite forme de insuficiență renală;
- Schimbări în plămâni – edem pulmonar, hemoragie pulmonară, deficitul de surfactant pulmonar (lichidul care tapisează suprafața internă a alveolelor pulmonare); pneumonie;
- Afectarea tractului gastro-intestinal – obstrucție intestinală ca urmare a tulburării funcționale intestinale, afectarea mucoasei stomacului și intestinului;
- Schimbări sanguine: anemie, scăderea nivelului de trombocite (celule care contribuie la coagularea sângelui).
În cazul asfixiei tardive, predomină complicațiile de ordin neurologic: afectarea organică a creierului pe fundalul alimentației lui insuficiente cu oxigen (encefalopatii), sindromul convulsiv și așa mai departe. Tot din categoria complicațiilor tardive fac parte și infecțiile cum ar fi pneumoniile, meningita și septicemia (infectarea sângelui).
Tratamentul asfixiei nou-născutului
În cazul asfixiei nou-născutului se recurge la măsuri reanimatorii:
- Eliberarea căilor respiratorii de diferite obstacole și menținerea permisibilității acestora, cu ajutorul unui cateter este aspirat conținutul din cavitatea bucală, dar și alte măsuri pentru înlăturarea lichidelor blocate în căile respiratorii;
- Asigurarea ventilației artificiale a plămânilor – în trahei se introduce un tub special prin intermediul căruia plămânii copilului sunt alimentați cu oxigen;
- Restabilirea și menținerea ritmului cardiac și circulației sanguine în cadru normal – se recurge la masajul cardiac extern, copilului i se administrează preparate medicamentoase, este stimulată activitatea mușchilor inimii.
O importanță mare o are felul în care sunt îngrijiți copiii care au suferit o asfixie. Copiii care au suferit o asfixie ușoară sunt plasați într-o cameră de oxigen, în cazul nou-născuților care au trecut printr-o asfixie medie și severă – se recurge la incubator (aparat special pentru îngrijirea nou-născuților). Prima masă a copilului care a suferit de asfixie ușoară și medie are loc cel devreme peste 12 ore de la asfixie, iar laptele mamei este stors. Copiii născuți cu asfixie severă sunt alimentați prin intermediul unui tub abia a doua zi.
Pronosticul de viitor în cazul acestor copii depinde de gradul de severitate al asfixiei, cât de rapid și adecvat i-a fost acordat ajutor medical.