Persoanele care au devenit de curând părinți se plâng că nu reușesc să depună cererile pentru a primi indemnizații. Din cauza că angajații Casei Naționale Asigurări Sociale și-au sistat activitatea sau au redus din atribuții, dosarele pot fi trimise doar online. Însă, completarea documentelor este un chin pentru unii, care nu pot da de capăt nici după două săptămâni de încercări. De partea cealaltă, conducerea unei filiale a instituției afirmă că problema nu constă în site, ci în faptul că persoanele nu ar introduce datele corect, transmite tv8.md.
Tinerii părinți spun că au telefonat de mai multe ori la linia fierbine, iar reprezentanții instituției le-ar fi spus că ar fi o suprasolicitare a paginii online.
Din cauza regimului impus de starea de urgență, unii tați au fost nevoiți să-și ia concediu forțat de la serviciu, cu toate că indemnizația unică de peste 8 mii de lei, i-ar ajuta în această perioadă complicată.
Șefa-adjunctă CTAS Ciocana, Maria Ohremenco, susține că în perioada 29-30 aprilie vor fi deserviți pensionarii și cei care cer ajutor pentru deces, iar începând cu 4 mai – solicitanții de indemnizații de maternitate. Cererile online, mai spune funcționara, sunt recepționate în regim obișnuit. De exemplu, de la începutul lunii aprilie au fost înregistrate aproape 120, iar de la începutul stării excepționale, 300.
„Părinții în cauză trebuie să mai intre o dată în cerere și să verifice toate datele – IDNP, data nașterii. Trebuie să dea un răspuns corect la toate întrebările, în cazul în care face o eroare, cererea nu poate fi preluată”, a mai adăugat Maria Ohremenco.
După o lună și jumătate de pauză, autoritățile au decis ca din data de 27 aprilie mai mult instituții, ce prestează servicii pentru populație, să-și reia activitatea. Printre acestea se numără Casa Națională de Asigurări Sociale, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Banca Națională și Agenția Servicii Publice. Însă, până la ridicarea stării de urgență, ele vor activa într-un regim mai special.