mamaplus

O minoră, la un pas să se înece într-un lac din Chișinău

-
//
03.02.2020

În dimineața zilei de 3 februarie, salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au salvat de la înec o fată de 14 ani. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 09:01.

Potrivit datelor recepționate cazul a avut loc pe malul iazului de pe adresa bulevardul Dacia, 50/8, din municipiul Chișinău, atunci când copilul a încercat să treacă lacul pe gheața subțire. La fața locului imediat au intervenit două echipaje de salvatori. Ajunși, aceștia au stabilit că la o distanță de aproximativ 10 metri de la mal se îneca o minoră.

Salvatorii IGSU au reușit salvarea copilului, dar și i-au acordat primul ajutor medical calificat. În urma incidentului, fetița s-a ales cu o hipotermie și a fost preluată de medici la spital pentru ulterioare îngrijiri medicale. Cauzele și circumstanțele urmează a fi stabilite.