mamaplus

Îngrozitor! O fetiță de 7 ani a fost bătută de părinți și aruncată în frig

-
//
13.01.2020

Fetița este originară din județul Galați, România și a fost preluată de reprezentanții de la Protecția Copilului și găzduită într-un centru din oraș. În fața psihologilor copilul a spus că nu vrea să se întoarcă în familie. În tot acest timp părinții ei sunt cercetați pentru rele tratamente aplicate minorului și violență în familie.

Îngrozit de țipetele fetiței, vecinul s-a dus în curtea familiei din localitatea gălățeană Gohor să vadă ce se întâmplă. A găsit-o pe aceasta îmbrăcată subțire și stând în frig, după ce mama sa o dăduse afară din casă.

Părinții fetei erau în stare avansată de ebrietate. Atât mama, cât și tatăl abia dacă mai putea lega câteva cuvinte. Vecinul a luat fetița în brațe și a dus-o acasă la el până la sosirea polițiștilor.

Fetița a ajuns aseară la un centru al Protecției Copilului din Galați, după ce vecinul i-a dat de mancare, a spălat-o și a îmbrăcat-o.

"A fost evaluată și consiliată pshihologic și ne aflăm în perioada de evaluare în care vom efectua și o anchetă socială la domiciliul familiei pentru a evalua posibilitatea menținerii copilului în familie naturală lărgită, evitând astfel instituționalizarea acesteia.", spune Tania Calcan DGASPC Galați.

Părinții copilului s-au ales cu dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului și violență în familie.