Un psihoterapeut către viitorii părinți: ”Dacă în casă domină furia și țipetele, abandonați ideea de a concepe un copil”

Copiii sunt copia genetică şi comportamentală a părinţilor, susţin psihologii care explică manifestările tinerilor ca pe o corespondenţă a modului în care au fost crescuţi şi educaţi în familie. ”Consider că pentru sănătatea copiilor noştri este vital să ne asumăm rolul de părinţi conştienţi. Să înţelegem că până nu ne rezolvăm noi ca adulţi problemele, nu putem să le cerem să fie exemplari.”, susține psihoterapeutul Maria Verdi.

Potrivit psihoterapeutului, este necesar ca părinţii să conştientizeze câțiva factori indispensabili pentru sănătatea emoţională a viitorilor adulţi.  

1. Viitorii părinţi trebuie să fie pregătiţi fizic, material, medical şi emoţional.  „Relaţia de cuplu este primul copil al celor doi. Cum îngrijesc relaţia, la fel vor face şi cu viitorul copil. Un copil presupune timp, nopţi nedormite, atenţie, dragoste necondiţionată, la început totul se învârte în jurul lui. Dacă părinţii nu se conectează, nu au timpul necesar pentru copil şi apelează multă vreme la bunici, bone sau alte persoane,  copilul va trăi starea de abandon, de respingere. Nu vor avea baza în mama şi tata”, explică Maria Verdi.

2. Stările emoţionale ale mamei şi ale cuplului sunt preluate de către copil. „Orice ton ridicat, ţipăt, ceartă, nemaivorbind de bătăi şi alte abuzuri în cuplu, sunt trăite inclusiv de copil. Apare în mintea copilului o mare confuzie, părintele care ar trebui să îl protejeze, să îl apere, tocmai el îl supune agresivităţii. Când va creşte, ca adult va deveni agresiv sau va genera momente în care să fie agresat”, este de părere psihologul.

3. Copilul nu vine pe lume să dea un sens vieţii, nu este salvatorul nostru, nu repară cuplurile destrămate sau să împlinească neîmplinirile părinţilor. „Dacă facem din el un salvator al unei vieţi neîmplinite cu siguranţă va deveni o victimă. El va trăi vină, ruşine, furie”, declară specialistul.

4. Dormitorul şi patul matrimonial sunt pentru părinţi. „Relaţia intimă se desfăşoară în intimitate. Nu-i faceţi martorii plăcerii voastre chiar dacă sunt foarte mici. Creierul memorează, nu procesează până la 3 ani. Dar copilul înţelege din asta că tata îi face rău mamei. Dragi mame, nu dormiţi în pat cu băieţii voştri, dragi taţi nu dormiţi cu fetele voastre, nu-i sărutaţi pe gură şi în alte zone erogene.”, declară psihologul Maria Verdi.

5. Nu le oferiţi hiperprotecţie. Copilul hiperprotejat devine adolescentul, apoi adultul lipsit de încredere, frustrat, neputincios, agresiv pasiv sau activ. Fiţi prezenţi în realitatea lor, educându-i, protejându-i şi în acelaşi timp lăsaţi-i să exploreze. Să cadă, să se ridice, să încerce, să eşueze, să o ia de la capăt până învaţă din propriile lor experienţe. Mai târziu să-şi aleagă profesia în care se regăsesc.

6. Copilul nu este terapeutul sau părintele nostru pe care să ne descărcăm. “Nu facem din el minge de ping-pong când relaţia de cuplu este tensionată, nu îi vorbim despre cât de rău şi neatent este tata sau cât de iresponsabilă este mama.”, consideră psihologul Maria Verdi.

7. Să fim atenţi la toate discuţiile din casă. Vorbind repetitiv sau certându-ne din cauza banilor, datoriilor, cheltuielilor, inducem copilului nesiguranţa zilei de mâine. Va alerga după câştiguri, posesiuni, şi chiar când le va dobândi va fi tot nefericit.

8. Copilul nu are nicio vină că părintele munceşte foarte mult şi vine acasă obosit, stresat. „Înainte de a intra in casă, lasă toate ale muncii acolo, iar acasă activeaza-ţi calitatea de părinte. Păstrând aceste comportamente negative, copilul creşte cu credinţa că a munci este greu, este ceva rău. Nu este de mirare că o parte din tânăra generaţie doreşte salariu mare şi muncă redusă”, explică psihoterapeutul Maria Verdi.

9. Nu îl învăţa jocuri violente, nu îi spune să bată, să înjure. „Omul puternic nu este acela care rezolvă cu pumnii, cu ameninţările. Comunică permanent cu el şi interesează-te ce fel de relaţii are la şcoală, ce fel de prieteni are. Nu îl controla, fii doar prezent în viaţa lui mai ales atunci când merge în colectivitate. Dacă acasă nu găseşte înţelegere, comunicare, începe să se ascundă”, consideră psihoterapeutul.

10. Orice copil poate dobândi genetic dependenţa sau tulburarea de comportament, dar o poate învăţa şi de la cei cu care petrece timpul cât mai des. „Dacă absenţa voastră este înlocuită de tableta sau jocurile pe telefon, dacă părintele foloseşte foarte des internetul, jocurile, alcoolul, copilul are toate sansele să devină dependent. Insuflaţi-le spiritul de familie. Deveniţi părinţii de care aţi avut nevoie în copilărie”, conchide psihoterapeutul Maria Verdi.

Sursa