Britney Spears a trecut printr-o perioadă delicată la începutul lui 2019, cântăreața având nevoie de ajutor specializat pentru a depăși stresul provocat de problemele de sănătate ale tatălui ei. Acum, se pare că vedeta a reușit să se recupereze complet și a decis să petreacă mai mult timp alături de cei doi băieți ai ei.
“Am petrecut clipe frumoase astăzi la Disneyland, dar nu îmi amintesc să mă fi udat vreodată așa de tare la Splash Mountain. În orice caz, băieții mei sunt mari acum, așa că nu le place să fie fotografiați…așa că am fost încântată astăzi când ei au spus SIGUR! Ce loc minunat!”, a scris Britney Spears în dreptul fotografiei postate pe Instagram.
Cum momentele în care postează fotografii cu copiii ei sunt foarte rare, imaginea cu Britney Spears, Sean (12 ani) și Jayden James (13 ani) s-a bucurat de mare succes.
Britney are doi copii din mariajul cu Kevin Federline. Cei doi se află în custodia tatălui, iar cântăreața plătește o pensie alimentară generoasă, asigurându-se că celor doi copii nu le lipsește nimic. În plus, vedeta se bucură de momentele petrecute în compania celor doi băieți care au ajuns la vârsta adolescenței și, după cum recunoaște chiar Britney Spears, acum este mai dificil ca niciodată să îi mulțumească sau să îi convingă să facă anumite lucruri.
În anul 2004, Britney Spears s-a căsătorit cu Kevin Federline, însă căsnicia lor nu a rezistat foarte mult, iar în 2007, cei doi au divorțat, cântăreața invocând diferențe ireconciliabile. Britney Spears a fost căsătorită și cu Jason Allen Alexander, însă mariajul lor a fost anulat după 55 de ore.
Sursa