mamaplus

Certificatul de sănătate pentru admiterea la studii A FOST EXCLUS din lista actelor obligatorii

-
//
18.07.2019

Anunțul a fost făcut de către Ministrul Sănătății, Ala Nimerenco, pe pagina sa de pe rețelele de socializare. 

mamaplus

De astăzi nimeni nu va mai solicita certificat de sănătate la admiterea la studii, deoarece este exclus din lista actelor obligatorii la admiterea în instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior, un ordin comun, fiind semnat în acest sens de către miniștrii Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, și Educației, Culturii și Cercetării (excepție specialitățile care necesită condiții fizice speciale - militari, sportivi, polițiști, pompieri, etc).

”Fiecare absolvent are dreptul prin constituție la studii, or, aceasta, nu depinde de starea lui de sănătate. Și noi suntem obligați să-i asigurăm acest drept nelimitat fără nicio condiționalitate. Deasemenea trebuie asigurată respectarea dreptului la confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal, astăzi forma 086/e fiind pestriță cu date despre starea sănătății tinerilor. În același timp, ne-am propus să reducem povara pe instituțiile medicale care, pe lângă fluxul de pacienți, sunt nevoite să facă față numărului mare de solicitanți de certificate.”, a mai menționat ministrul sănătății.

Sursa: a-tv.md