Din 1 iulie curent angajatorul va fi obligat să achite din banii proprii indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă a angajatului cauzată de boli sau de accidente nelegate de muncă pentru primele cinci zile calendaristice. Însă nu mai mult de 15 zile pe parcursul unui an, în cazul mai multor perioade de incapacitate temporară de muncă ale aceluiaşi angajat, informează tv8.md.
Potrivit Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS), stabilirea indemnizaţiei de către angajator se va efectua în baza certificatului medical în original, pe suport de hârtie. În cazul pierderii certificatului medical, angajatorul va stabili indemnizaţia în baza duplicatului eliberat în modul stabilit. Cuantumul lunar al indemnizaţiei plătite din mijloacele financiare ale angajatorului va constitui 75% din salariul mediu al angajatului.
Casele teritoriale de asigurări sociale vor stabili şi calcula indemnizaţia începând cu a şasea zi de incapacitate temporară de muncă. Iar în cazul mai multor perioade de incapacitate temporară de muncă – din prima zi după expirarea celor 15 zile cumulative plătite din mijloacele angajatorului. Indemnizaţia se va achita din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.
De asemenea, casele teritoriale de asigurări sociale vor stabili şi vor calcula indemnizaţiile cauzate de tuberculoză, SIDA sau de o maladie oncologică, indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav – începând cu prima zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă. Indemnizaţiile se vor achita din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.
Începând cu 1 iulie este modificată şi baza de calcul a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă. Baza de calcul va constitui venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, venit din care au fost calculate şi achitate contribuţii individuale de asigurări sociale.
În cazul în care venitul asigurat, în unele şi aceleaşi luni calendaristice sau în toate lunile din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul, va lipsi integral la toate unităţile, aceste luni se vor substitui cu acelaşi număr de luni calendaristice consecutive imediat premergătoare perioadei incluse în calcul în care s-a realizat venit asigurat. Perioada de substituire este de cel mult 36 de luni calendaristice consecutive.
În cazul lipsei bazei de calcul pentru stabilirea indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, baza de calcul va constituie 35% din salariul mediu lunar prognozat pe economie, stabilit de Guvern, pentru anul în care s-a produs riscul asigurat (îmbolnăvirea).
Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se va stabili de către casele teritoriale de asigurări sociale, diferenţiat, în funcţie de durata stagiului de cotizare. Este vorba despre 60% din baza de calcul – în cazul unui stagiu de cotizare de până la 5 ani, 70% din baza de calcul – în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între 5 şi 8 ani, iar 90% din baza de calcul – în cazul unui stagiu de cotizare de peste 8 ani.
În cazul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de tuberculoză, SIDA sau de o maladie oncologică cuantumul va fi de 100% din baza de calcul stabilită conform prevederilor legale.
Calcularea şi plata indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă pentru concediile medicale acordate până la 30 iunie 2019 inclusiv, care continuă şi după această dată, se vor efectua de către angajator, în conformitate cu reglementările în vigoare de până la 30 iunie 2019.