Povestește Olga Baiciurina, designer, decorator, florist
Paștele – una din cele mai mari și pline de lumină sărbători ale tuturor ortodocșilor. Sărbătoarea Paștelui este invariabil asociată cu tradițiile, printre care principalele țin de decorarea mesei de sărbătoare și a interiorului casei. Să surprindeți și să bucurați oaspeții dv cu compoziții pascale frumoase și atractive, îi este cu putință fiecărui doritor. Ați putea improviza cuiburi de păsări și să ascundeți acolo ouăle de Paște, pe ușă să atîrnați o cunună pascală, să decorați coșul sau masa de Paște. Să pregătiți diverse delicatese și cozonaci, este încă devreme, dar este momentul potrivit să vă gîndiți la decorarea interiorului și să vă pregătiți colțișorul pentru această sărbătoare. Deja vă puteți imagina cum ar trebui să fie decorul de Paște și care sunt decorațiunile pe care ar trebui să alegeți pentru interiorul dv.
Coronița pentru Paște
Fie ca la intrarea în casa dv, prietenii și rudele dv să fie întîmpinați de o frumoasă coroniță pascală. În mod tradițional, se consideră că aceasta simbolizează sărbătoarea Nașterii lui Hristos, dar de curînd, coronița este considerată ca simbol al corpului și contopirii. Asemenea element de decor poate fi confecționat cu ajutorul unor flori artificiale și nuielușe subțiri, pot fi răsucite cu ajutorul unei panglici, după coroniță, și ouă simple sau colorate, pot fi combinate florile cu ouăle, puteți înfrumuseța puțin coronița cu un mic cuib, cu un iepuraș, sau să faceți coronița sub forma unui coș.
Ghirlanda de Paște
Aceste decorațiuni vor servi ca un potrivit element de decor și vor deveni ocupația minunată pentru copiii dv, atît timp cît ve-ți pregăti masa de sărbătoare. Arătați copiilor cum să decupeze ovaluri, în formă de ouă, să le întindă pe pe o panglică și să le atîrne prin casă mai apoi.
Aranjamentele florale
Florile întotdeauna au adus bucurie și prospețime casei. Paștele reprezintă tranzitul spre căldură, spre primăvară, așa că decorați-vă casa cu flori proaspete. Ele pot fi combinate sub orice formă – de la un simplu buchet într-o vază, la o cunună frumoasă. Un element frumos de decor este și pomul de Paște, el poate fi redat sub orice formă. Pentru a confecționa un asemenea pom, element de decor, în condiții casnice, aveți nevoie de o găleată (din aia pentru gheață, pentru curte, etc.) pe care s-o umleți cu spumă colorată specială, sau orice alt material care va ține crenguțele. Apoi, puneți crenguțele de pomi sau salcie în găleată. Puteți folosi o vază, s-o umpleți cu apă și adăugînd pietricele în ea, mai adăugați crenguțe de arburi sau arbuști. Asemenea pomi pot fi decorați cu ouă de Paște agățate, flori, paglici. Iar în vază pot fi adăugate flori proaspete.
Coșul de Paște
Coșul de Paște – parte integrantă a sărbătorii de Paște. Un coș frumos, făcut de mîinile dv, îl puteți purta la biserică, îl puteți dărui rudelor sau prietenilor ca cadou de Paște. Acesta este realizat din PAL sau carton dur, este înfrumusețat cu benzi colorate de hîrtie, panglici, frunze de copaci, aplicații diferite șa. Puteți confecționa un coș special pentru copii, decorîndu-l cu eroii din povești sau cu flori viu colorate.
Aranjarea mesei
Masa de Paște trebuie să fie bogată și variată, iar numărul de bucate, conform tradiției, trebuie să fie egal numărului de zile din Postul Mare. Vă recomandăm să diversificați bucatele de pe masa de sărbătoare nu doar după gust, dar și după un decor tematic interesant. Locul central al aranjării unei asemenea mese, în mod tradițional îi revine păștii sau cozonacului, de asemeni și ouălelor încondeiate (în coșuri sau în cuiburi decorative). În calitate de compoziție principală poate fi folosit un buchet de flori proaspete (lalele, narcise, zambile și alte flori primăvăratice) și crengi de copaci cu muguri sau pomii pascali. Nu uitați de lucrurile mărunte, dar care sunt foarte plăcute. Frumusețea se manifestă în detalii!