mamaplus

Un copil de 5 ani și mama sa au ajuns la spital, după ce un troleibuz din Capitală s-a lovit cu un microbuz

-
//
15.04.2019

Un copil de cinci ani și mama sa au ajuns la spital, după ce un troleibuz de pe ruta 22 din Chișinău s-a lovit cu un microbuz. Accidentul a avut loc ieri, 14 aprilie, la intersecția străzilor Pelivan și Alba Iulia.

Camerele de luat vederi din preajma unui hotel au surprins momentul impactului. 

Troleibuzul a trecut la culoarea verde a semaforului, iar microbuzul a virat la roşu.

În microbuz se afla o familie, printre care şi un copil de 5 ani. Potrivit poliţiei, mama și copilul au fost transportaţi la spital cu răni. Tatăl micuţului, care era la volanul vehiculului, s-a ales cu leziuni uşoare.

Troleibuzul era condus de o şoferiţă. Femeia era în stare de şoc şi a refuzat să discute cu echipa de filmare. Taxatorul spune că vehiculul era plin cu călători.

Potrivit directorul Întreprinderii Municipale "Regia Transport Electric Chișinău", Dorin Ciornîi, în timpul impactului, troleibuzul era plin cu pasageri.

„După spusele conducătorului troleibuzului, troleibuzul circula regulamentar la culoarea verde a semaforului. La faţa locului au fost trei ambulanţe, pasagerii troleibuzului nu s-au adresat pentru primul ajutor”, a menţionat Dorin Ciornîi, directorul Întreprinderii Municipale „Regia Transport Electric Chișinău”.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.

Sursa: publika.md