Bărbaţii care se căsătoresc în jurul vîrstei de 20 de ani iau o hotărîre bună pentru cariera lor profesională, însă femeile nu. Psihologul Meg Jay, citată de references.be, a amintit în 2013 că două treimi din creşterile salariale de pe parcursul unei cariere se petrec în primii zece ani ai vieţii profesionale.
Concluzia este că cine vrea să se concentreze în această perioadă pe carieră ar face bine să amîne momentul căsătoriei. Femeile care au decis să se căsătorească mai tîrziu cîştigă mai mult decît cele care şi-au pus verigheta pe deget la 20 de ani sau puţin peste această vîrstă. Potrivit studiului desfăşurat de Universitatea Virginia, spre 35 de ani, femeile cu studii superioare care s-au căsătorit în jur de 30 de ani cîştigă cu 56% mai mult decît cele care au ales să o facă cu zece ani mai devreme.
Pentru bărbaţi însă lucrurile stau invers. Cei care se căsătoresc între 20 şi 30 de ani (indiferent de nivelul de educaţie) cîştigă în medie mai mult decît cei care îşi iau soţie mai tîrziu.
Faptul că femeile trebuie să lupte mai mult decît bărbaţii pentru a ajunge la acelaşi nivel profesional nu mai este o noutate. Cea mai mică îndepărtare de activitatea lor profesională (de exemplu pentru că vor să se dedice un timp familiei) le poate pune în pericol ascensiunea la serviciu.
Ce este diferit în cazul bărbaţilor?, se întreabă cercetătorii. Ei arată că bărbaţii pot da randament mai mare la locul de muncă după căsătorie pentru că sînt la casa lor şi mai siguri de ei faţă de burlaci. Se întîmplă în unele cazuri ca, după căsătorie, soţiile să nu mai lucreze pentru a se ocupa de casă şi de familie, lucru care permite bărbaţilor să se dedice 100% profesiei.
În Statele Unite, vîrsta medie a tinerilor căsătoriţi este de 27 de ani la femei şi 29 de ani la bărbaţi, relativ scăzută faţă de alte ţări (în Belgia, de exemplu, potrivit ultimelor statistici, bărbaţii se căsătoresc la 31,1 ani, iar femeile, la 28,7). Conform aceluiaşi studiu, faptul că oamenii se căsătoresc tot mai tîrziu duce la îmbunătăţirea statutului socio-economic al femeilor şi la reducerea numărului divorţurilor.
Căsătoria este totuşi un eveniment care trebuie să rămînă romantic, înainte de a fi strategic, aşa încît fiecare trebuie să se însoare sau să se mărite cînd vrea, încheie references.be.
Sursa: moldovenii.md