Pe 28 iunie 2012, Adunarea Generală a ONU a stabilit ca Ziua Internațională a Fericirii să fie sărbătorită pe 20 martie. Ziua dedicată fericirii mondiale coincide cu Ziua internațională a Francofoniei.
Inițiativa îi aparține filantropului și consilierului Jayme Illien, care și-a dorit neapărat o zi în care bunăstarea și bucuria oamenilor de rând să fie în prim-plan.
Ce ar trebui să facem? Fiecare sărbătorește în felul lui.
Secretarul General ONU, Ban Ki-moon, ne îndeamnă astfel:
„Căutarea fericirii e treabă serioasă. Fericirea întregii familii a omenirii este unul dintre țelurile principale ale Națiunilor Unite. Pace, prosperitate, demnitate în viețile tuturor – asta ne dorim. Vrem ca toți bărbații, femeile și copiii să se bucure de toate drepturile omului. Vrem ca toate țările să cunoască plăcerea păcii. Vrem ca atât oamenii, cât și planeta să fie binecuvântați cu dezvoltare durabilă și să fie scutiți de impactul catastrofal al schimbărilor climatice. Hai să mulțumim oricărui lucru care ne face fericiți. Și să ne concentrăm eforturile pe a răspândi fericire în lume”.