Asemănător crizei de la trei ani, aceasta este însoțită de o schimbare bruscă în comportamentul copilului: el nu răspunde la observaţiile adulților, se alintă, răspunde urît. Criza începe, de obicei, cu plecarea la școală, ca urmare a schimbării activităților sale de bază, de la joc la învăţătură. Cu toate acestea, criza poate începe şi de la cinci ani și jumătate și de la opt ani. Motivul său principal - reevaluarea copilului însuși și a abilităților sale.
Etapa de criză a copiilor
Copilul devine mai iritabil, oboseşte repede, la el apare inexplicabil de multe ori furia. De multe ori el începe să acționeze cum îi place și să se maimuțărească, se poate interioriza, sau, dimpotrivă, să “molipsească” cu mobilitatea sa întreaga familie. El se străduie să fie ca adulţii, imitând frații săi mai mari, surorile, copii sau cunoștințele. La el poate să apară, de asemenea, anxietatea și temerile, nesiguranţa.
Copilul se comportă urît
La aproximativ şapte ani, jocul, fiind înainte principalul mijloc de a cunoaşte lumea, coboară pe o altă scară, oferind locul învățării. Nu contează dacă copilul a mers deja la școală sau nu. Acest proces este asociat cu o revizuire radicală a personalităţi copilului. El începe să înţeleagă propriile sentimente: nu pur și simplu se bucură, ci înțelege sentimentele de bucurie pentru un motiv anume.
Copilul conștientizează dureros nepotrivirea realităţii sale "EU" cu ceva ideal "EU". El nu mai poate, ca și mai înainte, doar să fie sigur că este perfect în orice fel - acum el trebuie să înțeleagă dacă într-adevăr el este bun, dacă totul îi reuşeşte. Pentru a determina acest lucru, el începe să urmărească îndeaproape și să analizeze critic reacția făcută de alții faţă de sine și acțiunile lui.
Iubirea prea mare faţă de sine, de multe ori răneşte, autoaprecierea poate fi subestimată sau supraestimată . Ambele experiențe pot duce la emoţii grave și pot provoca izolare sau invers, activitatea hipertrofică. În plus, există tendința cînd copilul doreşte cît mai curând posibil să devenă adult. Tot ceea ce are de a face cu lumea adulților, pentru el capătă o valoare deosebită. Prin urmare, copiii de șase-șapte ani atât de ușor îşi găsesc persone model printre cei mai în vârstă decât ei și încearcă să-i imită (la fel se face şi cu obiceiurile proaste).
Cum să mențineţi încrederea copilului și credința lui în sine însuși?
Pentru părinți în această perioadă, este important să fie capabili să ofere o evaluare realistă a acțiunilor copilului, păstrând în același timp încrederea lor în sine. Acest lucru va învăța copilul să evalueze în mod adecvat realizările lui și nu va duce la dezamăgirea în sine. Pentru a facilita acest lucru, părinții pot evalua nu fapta în general ci elementele sale individuale. De exemplu, desenul unui copil poate fi evaluat nu ca un tot întreg, ci pe detalii, care indică faptul că undeva, îi reuşeşte foarte bine, iar altele nu sunt destul de finalizate. După o astfel de comunicare cu un copil, adultul ajunge la concluzia că totul i-a reuşit sau trebuie să-i reușească în viitor.
