Sistemul sanitar din Republica Moldova are nevoie de o bază de date națională, care ar conține indicatorii de performanță și calitate ai tuturor instituțiilor medico-sanitare, care sunt furnizate în flux continuu. Este propunerea Uniunii Instituțiilor Medico-Sanitare Private (UIMSP), care susține că noul instrument ar urma să asigure sustenabilitate și transparență în domeniul procurării de servicii medicale.
În cadrul unei reuniuni de experți la nivel înalt, organizată de UIMSP în colaborare cu Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, președintele Uniunii Instituțiilor Medico-Sanitare Private, Olga Șchiopu, a menționat că în Moldova lipsește o analiză a datelor furnizate de prestatori, care ar garanta o utilizare eficientă și bazată pe statistici a resurselor financiare alocate domeniului.
Olga Șchiopu, președintele Uniunii Instituțiilor Medico-Sanitare Private: „Sistemul medical din Republica Moldova are nevoie de consolidarea mecanismelor strategice de contractare a serviciilor medicale. În lipsa unor informații concludente despre prestatori, nu putem vorbi despre o concurență loială între instituțiile medicale publice și private. Avem premise pentru dezvoltarea bazei de date la nivel național, accesibilă autorităților, prestatorilor, dar și cetățenilor, iar pentru această este necesară voința și decizia autorităților.”
Președintele UIMSP a menționat că necesitatea creării unei baze de date, care ar releva gradul de atingere a priorităților setate de spitale pentru contractarea serviciilor medicale, este dictată de creșterea exponențială a cheltuielilor în sănătate – cu circa 1,3% anual la nivel global. Conform prognozelor, în anii 2017- 2021 se așteaptă o triplare a acestor creșteri, astfel este crucial pentru toate părțile implicate (pacient/societate, autorități, prestatori, parteneri de dezvoltare) să existe o responsabilitate pentru o mai bună evidență a alocării fondurilor, ceea ce ar crește atractivitatea sectorulului pentru investitori.
Olga Șchiopu, președintele Uniunii Instituțiilor Medico-Sanitare Private: „În Uniunea Europeană medicina privată este complementară celei publice, 20 la sută din paturile spitalicești se află în sectorul privat. Toți investitorii, indifent de titlul de proprietate, sunt contractați de compania de asigurări pentru că ea caută să procure cel mai bun serviciu pentru pacientul asigurat. În RM avem sistemul obligatoriu de asigurări medicale, care funcționează bine. Avem, însă, o bază de date, în care furnizăm informații ca prestatori, dar nu există și rapoarte de analiză a rezultatelor. Instituțiile nu se pot compara între ele și nu pot fi comparate de toți actorii din domeniu, inclusiv pacientul.”
Despre importanța existenței unui sistem de monitorizare a eficienței serviciilor medicale au vorbit și experții internaționali, care au prezentat practicile din statele europene.
Jane Alop, expert, Estonia: „În Estonia Fondul de Asigurări de Sănătate este principalul cumpărător de servicii. Procesul are loc în baza unor contracte ce prevăd clar drepturile și obligațiile părților, calitatea și accesul la servicii, precum și cerințele de raportare financiară bazate pe costuri și volume. În țara noastră prestatorii de servicii medicale transmit toate datele către Fond prin intermediul unui sistem electronic accesibil tuturor, ceea ce asigură un grad mare de transparență.”
Paul Garassus, președintele Uniunii Europene a Spitalelor Private (UEHP) a accentuat în intervenția lui că sectorul sănătății are nevoie de o abordare inovativă, bazată pe partenariate publice-private.
Paul Garassus, președintele Uniunii Europene a Spitalelor Private (UEHP), președinte al Societății franceze de Economie și Sănătate (SPES): „Inovația este costisitoare și bugetele statelor scad din cauza costurilor ridicate ale „modelului social european”. Cu diminuarea bugetelor de stat și descreștere demografică, datoria publică nu mai este o opțiune pentru susținerea sistemelor de asistență socială. Sectorul privat combină o atitudine pozitivă față de inovație, cu o eficiență managerială puternică. Rolul său poate fi acela de a „raționaliza” sistemul și de a construi parteneriate publice-private fezabile.”
Și reprezentanții Guvernului, prezenți la reuniune, au declarat că sistemul medical din Moldova are nevoie de inovații și investiții pentru a satisface necesitățile populației.
Mircea Buga, consilier principal în sănătate al Prim-ministrului: „Investițiile în sănătate reprezintă investiții în viitorul țării. Încrederea cetățenilor în sistemul de sănătate a crescut de trei ori în ultimii ani. În continuare, autoritățile își propun ca serviciile medicale să fie eficientizate prin simplificarea procedurilor. La fel, ne dorim debirocratizarea instituțiilor medicale, iar lupta cu corupția să continue. Au fost atestate progrese pe subiecte, care mai mult timp au rămas pe agenda comuna de activitate a prestatorilor de servicii în sănătate și a autorităților. În special, se remarcă demonopolizarea sectorului oncologic, prin modificarea Legii ocrotirii sănătății. Crearea condițiilor sporite de confort și a opțiunii de alegere a specialiștilor medicali și nemedicali pentru pacienții asigurați în cadrul sistemului asigurărilor obligatorii de asistență medicală deserviți de instituțiile medico-sanitare private este prevăzută în cadrul proiectului unei HG, elaborat în comun. Aprobarea va contribui la sporirea satisfacției pacientului, motivarea personalului medical autohton în scopul reținerii acestuia în sistem și reducerea plăților informale.”
Boris Gîlcă, secretarul general al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale: „Trebuie să asigurăm o foarte bună comunicare în sistemul sănătății, ca să excludem netransparența și coruptibilitatea.
Ne dăm seama că putem moderniza serviciile în sănătate prin asigurarea unui echilibru între medicină și mediul de afaceri, fapt care va permite dezvoltarea programelor comune.”
La rândul său, directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină Dumitru Parfentiev a asigurat că un obiectiv major este realizarea procurările de servicii medicale în mod strategic strategic, în baza performanței și eficienței și nu pasiv.
Totodată, bancherul principal al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare Alexandru Cosovan a menționat că este și o responsabilitate a partenerilor internaționali de dezvoltare de a împărtăși bunele practici și a propune soluții pentru o performanță și o eficiență sporită a utilizării resurselor alocate.
Toți actorii prezenți la reuniune au convenit că finanțarea sustenabilă a sectorului medical poate avea loc doar prin repartizarea echitabilă a resurselor financiare și atragerea investițiilor.
Recomandările formulate în cadrul reuniunii vizează necesitatea întocmirii unei baze de date, în care se stochează și analizează informația cu privire la performanțele fiecărui prestator, conform unor metodologii și indicatori elaborate și aprobate la nivel național.
Procurările de servicii în sănătate trebuie să fie realizate strategic, să se bazeze pe priorități identificate în mod transparent și participativ și să asigure o evidență a gradului de atingere a acestor priorități.
A fost menționată necesitatea de îmbunătățire a cadrului de reglementare la nivel național pentru o consolidare a sistemului și neadmiterea multiplelor interpretări ale condițiilor de activitate pentru toți actorii vizați, care trebuie să participe într-un dialog permanent și echitabil. Experiența statelor membre ale UE, precum Germania, Franța, Estonia sunt exemple de asemenea sisteme, iar mecanismele și practicile bune pot și trebuie fi cunoscute, preluate și adaptate la necesitățile și condițiile Republicii Moldova.
Indiferent de complexitatea sistemului pacientul trebuie să aibă opțiuni pentru a alege dintre prestatori în baza evidențelor ce îi sunt puse la dispoziție, iar autoritățile urmează să asigure condițiile legale și practice pentru realizarea acestui drept, eficacitatea fiind necesară pentru asigurarea satisfacției, iar eficiența a unei sustenabilități în sistemul medical național.
Despre UIMSP
Uniunea Instituţiilor Medico-Sanitare Private din Republica Moldova a fost înfiinţată în luna noiembrie 2014 de către mai multe instituții medicale private: Clinica „Sancos”, Clinica stomatologică „Fala Dental”, Spitalul Internațional Medpark, Centrul medical „Excellence”, Centrul Medicină de Laborator „Eurolab”, Centrul Medical „Extramed”, Centrul de Diagnostic German și Centrul Medical „Magnific”. Organizaţia şi-a propus să devină o platformă care facilitează comunicarea dintre autorităţi şi sectorul medical privat și public, pentru a contribui la accelerarea dezvoltării serviciilor medicale de calitate, competitive și accesibile pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova. Obiectivele UIMSP sunt: elaborarea și implementarea indicatorilor de performanță la nivel național, eliminarea monopolului din sectorul medical; elaborarea criteriilor transparente în domeniul sănătății pentru Parteneriatul Public Privat, organizarea instruirilor în domeniul managementului medical pentru specialiștii din sector, precum și evaluarea performanțelor medicale.